Preşedintele haitian Jovenel Moise, asasinat la domiciliu de un comando. Soţia sa a fost rănită în atac
0Preşedintele haitian Jovenel Moise a fost asasinat miercuri, la domiciliu, de către un comando alcătuit din elemente străine, anunţă premierul haitian în exerciţiu Claude Joseph, relatează AFP.
Acesta a fost asasinat după un raid al unei bande înarmate asupra reşedinţei prezidenţiale din capitala Port-au-Prince în jurul orei locale 1 noaptea (08.00, ora României), afirmă premierul interimar într-un comunicat de presă.
Unii dintre atacatori vorbeau în spaniolă. Limbile oficiale din această ţară sunt franceza şi creola haitiană.
Soţia preşedintelui a fost rănită în atac şi spitalizată, precizează Claude Joseph.
Premierul îndeamnă populaţia la calm şi anunţă într-un comunicat că poliţia şi armata urmează să asigure menţinerea ordinii.
Premierul precizează denunţă atacul drept „odios, inuman şi barbar” şi precizează că atacatorii sunt vorbitori de spaniolă.
”Preşedintele a fost asasinat la el acasă de către străini care vorbeau engleza şi spaniola. Ei au atacat reţedinţa preşedintelui Republicii”, a declarat Claude Joseph.
Citeşte şi: Primele imagini de la asasinarea peşedintelui haitian Jovenel Moise VIDEO
”Situaţia secuităţii este sub control”, a dat el asigurări.
Jovenel Moïse, în vârstă de 53 de ani, care provine din lumea afacerilor, a fost ales preşedinte în 2016 şi a preluat funcţia la 7 februarie 2017.
Haiti, o ţară în Caraibe şi cea mai săracă ţară pe continentul american, este afectată de insecuritate şi răpiri în schimbul unor răscumpărări ale unor ganguri care se bucură de o cvasi-impunitate.
Din cauza acestei situaţii grave, Jovenel Moïse a fost acuzat de inacţiune împotriva crizei şi era sfidat de o mare parte a societăţii civile.
În acest context care alimentează temeri cu privire la o anarhie, Consiliul de Securitate al ONU, Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE) au îndemnat la organizarea unor alegeri legislative şi prezidenţiale libere şi transparente până la sfârşitul lui 2021.
Jovenel Moïse a anunţat luni nominalizarea unui nou premier, Ariel Henry, cu misiunea de organiza alegeri.