Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte spune că regretă că l-a numit „fiu de târfă“ pe Barack Obama

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte şi-a exprimat marţi regretul pentru scandalul declanşat de faptul că în urmă cu o zi l-a numit „fiu de târfă“ pe Barack Obama, ceea ce l-a determinat pe preşedintele american să anuleze întâlnirea prevăzută între ei la Ventiane, în Laos, relatează AFP.

Făcând referire la remarcile pe care risca să i le facă Barack Obama în legătură cu drepturile omului, mai ales în privinţa metodelor folosite în lupta sa împotriva traficului de droguri, Rodrigo Duterte a declarat luni la Davao, în Filipine, înainte de pleca în Laos, despre omologul său american că este „fiu de târfă“.

„Sunt un preşedinte al unui stat suveran şi am încetat de mult timp să fim o colonie, nu am alt stăpân în afara poporului filipinez. Trebuie să fii respectuos. Nu doar să împroşti cu întrebări şi comunicate. Fiu de târfă, am să te înjur“ în timpul summitului Asean, a declarat Duterte la televiziunea filipineză.

„Preşedintele Duterte a explicat că unele comentarii din presă conform cărora preşedintele Obama urma să îi facă morală privind execuţiile extrajudiciare l-au determinat să facă această afirmaţie virulentă“, au încercat autorităţile filipineze să explice într-un comunicat incidentul diplomatic.

„El regretă că afirmaţiile sale făcute în faţa presei au cauzat o astfel de controversă“, se mai arată în comunicatul Guvernului filipinez.

În urma acestei declaraţii, Obama a anulat o întâlnire bilaterală prevăzută pentru marţi cu Duterte la Vientiane, capitala Laosului.

„Preşedintele Obama nu va participa la o reuniune bilaterală cu preşedintele Duterte, din Filipine, în această după-amiază (marţi - n. red.)“, a anunţat purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate, Ned Price.

Cei doi urmau să discute la summitul regional ASEAN din Laos despre ambiţiile teritoriale tot mai mari ale Chinei.

Filipinele, o fostă colonie americană, sunt una dintre din cele mai apropiate ţări asiatice de Statele Unite, mai ales în contextul diferendelor teritoriale cu China. Cele două ţări sunt aliate militar printr-un tratat.

Însă, de când a ajuns la putere, în mai acest an, în urma unei campanii scandaloase, vulgare şi populiste, Rodrigo Duterte, în vârstă de 71 de ani, şi-a multiplicat insultele la adresa ambasadorului american la Manila, a ameninţat că va retrage ţara de la ONU şi că va rupe relaţiile cu Washingtonul şi Canberra.

El a fost criticat dur de ONU şi Departamentul american de Stat după ce şi-a îndemnat concetăţenii să ucidă consumatori şi traficanţi de droguri, într-o campanie privind eradicarea flagelului drogurilor în această ţară.

Peste 2.400 de persoane au fost ucise - până la 30 iunie - de poliţie, în cadrul unor operaţiuni antidrog, şi de presupuşi justiţiari, potrivit unor date oficiale publicate duminică.

Duterte este cunoscut deja pentru declaraţii ofensatoare la adresa criticilor săi.

Într-o ţară în care 80% din locuitorii sunt catolici fervenţi, el l-a catalogat pe papa Francisc drept „fiu de târfă“ pentru că a provocat ambuteiaje în timpul unei vizite în arhipelag. El le-a adresat aceeaşi insultă ambasadorului american la Manila Philip Goldberg şi secretarului general al ONU Ban Ki-moon.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite