Preşedintele Curţii Supreme din Pakistan, repus în funcţie
Curtea Supremă i-a dat o lovitură dură ieri preşedintelui Pervez Musharraf, în ovaţiile numeroşilor manifestanţi şi într-un concert de claxoane în marile oraşe. Instanţa l-a
Curtea Supremă i-a dat o lovitură dură ieri preşedintelui Pervez Musharraf, în ovaţiile numeroşilor manifestanţi şi într-un concert de claxoane în marile oraşe. Instanţa l-a restabilit în funcţie pe preşedintele său, judecătorul Iftikhar Mohammed Chaudhry, suspendat de şeful statului la 9 martie, declarând ilegală înlăturarea magistratului. Premierul Shaukat Aziz a anunţat imediat că guvernul său acceptă decizia Curţii.
Musharraf se află în faţa celei mai grave crize din opt ani de putere. Decizia intervine în condiţiile în care ţara se află într-o gravă criză politică şi este îndoliată zilnic de valul de atentate sinucigaşe, soldate cu moartea a cel puţin 200 de persoane într-o săptămână. Acestea sunt comise de islamişti care au jurat să poarte un "război sfânt" împotriva puterii, după moartea a circa 100 dintre militanţii lor, în urmă cu nouă zile, în asaltul asupra Moscheii Roşii din Islamabad.
Chaudhry a devenit, fără să vrea, un erou şi una dintre figurile centrale ale opoziţiei, fie că este vorba despre societatea civilă sau de partidele laice sau religioase, ale căror militantţi au manifestat pentru susţinerea magistratului demis. De mai multe ori înainte de 9 martie, judecătorul Chaudhry a lăsat să se înţeleagă că legea fundamentală nu îi permite preşedintelui în exerciţiu să fie reales înainte de alegerile legislative.





















































