Presa japoneză: China a instalat un sistem radar în Marea Chinei de Est, într-o zonă disputată cu Japonia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Japonia şi China îşi dispută Arhipelagul Senkaku FOTO Arhivă
Japonia şi China îşi dispută Arhipelagul Senkaku FOTO Arhivă

Beijingul a instalat, într-o zonă disputată din Marea Chinei de Est, un sistem radar care ar putea fi utilizat în scopuri militare, act care ar putea agrava tensiunile dintre China şi Japonia, relatează presa niponă, citată de AFP.

Ministerul japonez de Externe i-a prezentat Beijingului o plângere legată de faptul că a instalat un radar şi camere de supraveghere pe una dintre structurile marine pe care le-a construit într-o zonă bogată în hidrocarburi din Marea Chinei de Est şi disputată de cele două ţări, scrie publicaţia japoneză Nikkei, potrivit AFP şi Agerpres.

Contactat de AFP, diplomaţia niponă nu a făcut niciun comentariu despre acest caz.

Japonia este îngrijorată de eforturile Chinei de consolidare a prezenţei sale militare în Marea Chinei de Est. Un diferend frontalier de lungă durată opune cele două ţări în legătură cu un arhipelag - numit Senkaku de japonezi şi Diaoyu de chinezi. Nelocuite, aceste insule sunt administrate de Tokyo, dar suveranitatea japoneză este contestată de către Beijing.

Tot duminică, Japonia a prezentat un protest faţă de intrarea a două nave chineze în apele sale teritoriale, în apropierea insulelor disputate. Conform autorităţilor japoneze, cele două vase au navigat la circa 20 de kilometri vest de una dintre insulele Senkaku. În urmă cu o zi, partea japoneză a afirmat că circa 230 de nave de pescuit şi şapte nave ale Gărzii chineze de Coastă, dintre care patru erau înarmate, au fost reperate în apropierea insulelor respective.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite