Porci vii pe post de manechine. Animalele sunt aruncate în zid cu o viteză de 50 km/h pentru a testa centuri de siguranţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO  Qiaolin Wang, Hongyi Xiang, Sishu Guan, et al/International Journal of Crashworthiness
FOTO  Qiaolin Wang, Hongyi Xiang, Sishu Guan, et al/International Journal of Crashworthiness

Cercetătorii din China au fost criticaţi de mai multe ONG-uri internaţionale pentru că au folosit porci vii să testeze impactul unui autovehicul cu diverse obstacole, în urma cărora animalele sunt grav rănite. Testele sunt folosite pentru a verifica rezistenţa unor centuri de siguranţă pentru copii, relatează The Independent.

Şapte porci au fost legaţi cu centuri de siguranţă de sănii şi aruncaţi cu o viteză de aproximativ 50 kilometri pe oră într-un zid. Animalele au suferit hemoragie internă, oase rupte şi organe puternic afectate. Cercetătorii care au examinat corpurile spun că organele cele mai des vătămate au fost plămânii, urmaţi de splină şi de ficat, potrivit The Independent.

Publicaţia britanică mai explică că înaintea testului porcii au fost înfometaţi de 24 de ore şi lăsaţi fără apă timp de 6 ore. Cercetătorii motivează că au folosit animalele pentru că sunt de o înălţime şi structură anatomică similară cu cea a aunui copil de şase ani.

PETA a condamnat experimentele şi le-a catalogat drept barbare. Organizaţia explică că pentru a le mişcora starea de excitabilitate şi stres, cercetătorii le-au administrat anterior testelor un anestezic şi apoi le-au introdus electrozi în abdomen pentru a măsura impactul.


Experţii din Regatul Unit, însă, deşi sunt de acord cu folosirea animalelor pentru teste, spun că acest tip de experimente nu pot fi justificate. Chris Magee, cercetător la o organizaţie de profil din Marea Britanie spune că astfel de teste nu pot produce rezultate mai bune sau mai concludente decât testele clasice, folosite la scară largă în alte ţări, cu manechine.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite