Video Polițiștii, oripilați când au văzut ce purta un bărbat într-o geantă frigorifică. El le-a spus că este „iubita sa spirituală" VIDEO
0Autoritățile din Peru au făcut o descoperire neașteptată după ce au percheziționat un curier care le-a atras atenția fiindcă era în stare de ebrietate la un sit arheologic din orașul Puno, relatează BBC.
În geanta sa frigorifică se afla o mumie.
Bărbatul a afirmat că își împărțea camera cu mumia și o considera „un fel de prietenă spirituală”. El a pus mumia în geantă pentru a o arăta prietenilor săi.
De asemenea, acesta a explicat că o ținea pe „Juanita”, așa cum a numit-o pe mumie, într-o cutie din camera sa, lângă televizor. În plus, bărbatul susține că mumia era a tatălui său, fără a preciza cum a ajuns în posesia acestuia.
Specialiștii au afirmat că trupul mumiei are o vechime cuprinsă între 600 și 800 de ani și că este al unui bărbat adult, nu al unei femei, așa cum a crezut curierul.
Totodată, se estimează că bărbatul mumificat avea peste 45 de ani în momentul morții sale și o înălțime de 151 cm.
Mumia era înfășurată în bandaje în poziție fetală, care este reprezentativă pentru multe dintre înmormântările prehispanice din zonă.
Poliția a confiscat mumia transportată în geanta frigorifică și a predat-o Ministerului peruan al Culturii, care se ocupă de patrimoniul țării.
Bărbatul care o transporta și cei doi prieteni ai săi, cu vârste cuprinse între 23 și 26 de ani, au fost reținuți și sunt cercetați pentru posibile infracțiuni împotriva patrimoniului cultural din Peru.