Piraţi din golful Aden, salvaţi de o navă daneză | adevarul.ro

Piraţi din golful Aden, salvaţi de o navă daneză

Publicat:
Ultima actualizare:
0

O navă a marinei daneze, Absalon, a salvat ieri şapte presupuşi piraţi în golful Aden, a căror ambarcaţiune avea probleme tehnice, în apropiere de Yemen, a informat televiziunea daneză TV2 News, relatează AFP, citată de NewsIn.

Danezii au descoperit în ambarcaţiune mai multe rachete antitanc şi arme automate AK47, confirmând că este vorba despre piraţi.

Presupuşii piraţi, a căror ambarcaţiune plutise în derivă opt zile, potrivit spuselor lor, au fost hrăniţi şi apoi puşi într-o barcă însoţiţi de marinari danezi. Ei urmau să fie predaţi autorităţilor yemenite.

Danemarca a preluat la 15 septembrie comanda forţei navale multinaţionale Task Force 150, al cărei obiectiv este alungarea piraţilor şi contrabandiştilor cu arme din partea nordică a Oceanului Indian.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite