Piaţa mondială a produselor de lux, salvată de China

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Firma de consultanţă americană Bain & Co a publicat recent un raport consacrat pieţei produselor de lux.

Compania a calificat anul de criză 2009 drept „oribil", dar subliniază că acum lucrurile au început să-şi revină. Potrivit previziunilor experţilor americani, în 2011, vânzările articolelor de lux ar trebui să depăşească recordul din 2007, în valoare de 167 de miliarde de euro. Acest lucru se datorează în primul rând „noilor îmbăgăţiţi" din China . Raportul îl citează pe Santo Versace, preşedintele casei de modă cu acelaşi nume şi al al influentei Asociaţii a producătorilor italieni de lux, Altagamma. El spune că în primul semestru al anului 2010, se poate spune că au văzut luminiţa de la capătul tunelului. Referindu-se la bilanţul preliminar al anului 2010, Versace susţine că poate să confirme această tendinţă pozitivă.

Anul trecut, în contextual crizei şi a creşterii şomajului, chiar şi cei foarte bogaţi au fost mai strânşi la pungă, constatându-se cel mai critic an pentru piaţa de lux din ultimii douăzeci de ani. Atenţia experţilor s-a axat pe China care a devenit locomotiva acestui segment al al economiei mondiale pentru ieşirea din criză. Ei se aşteaptă ca bogaţii chinezi să achiziţioneze în următoarele două luni şi jumătate cu 30 la sută mai multe produse de lux faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009. Şi în rândul occidentalilor se constată o creştere uşoară, de şase la sută, dar cea mai mare parte dintre cumpărători sunt turişti bogaţi, mulţi dintre ei veniţi din China şi India. Cel mai mare declin l-a cunoscut în acest domeniu Statele Unite. Şi producătorul britanic de îmbrăcăminte de lux Burberry a obţinut rezultate bune pe piaţa chineză.

Conform estimărilor recente, veniturile provenite de la magazine din China au cunoscut o creştere de peste 25% în prima jumătate a anului 2010. LVHM, celebra companie franceză, a depăşit, de asemenea, prognozele, anunţând o creştere de 14% a vânzărilor în al treilea trimestru al anului 2010. Creşterea vine tot de pe urma cumpărătorilor chinezi. S-au vândut bine genţile de piele, panfofii, bijuteriile, ceasurile de marcă, dar şi parfumurile, cosmeticele, tacâmurile. În schimb piaţa iahturilor de lux a scăzut dramatic, fiind preferate navele mai mici care costă mai puţin.

„Novîie Izvestia" (RUSIA) 28 octombrie 2010

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite