Peste 60.000 de angajaţi din Ministerul de Interne irakian, demişi din 2006 pentru corupţie
Ministerul irakian de Interne a demis aproximativ 62.000 de funcţionari pentru fapte de corupţie din 2006 şi până în prezent, adică peste 10% dintre angajaţii săi, afirmă ministrul Jawad Bolani în cotidianul american Chicago Tribune publicat duminică şi citat de AFP.
"Am combătut corupţia concediind 62.000 de angajaţi şi am început combaterea diviziunilor confesionale prin interzicerea oricărei activităţi politice a poliţiştilor şi prin înfiinţarea unei forţe de poliţie compuse din toţi irakienii, adică şiiţi, sunniţi şi kurzi", scrie Bolani, care ocupă funcţia de ministru de interne din 2006.
Instituţia sa are cel mai mare număr de angajaţi din Irak, 500.000.
"Sper ca acest minister să devină din nou oglinda Irakului, dar de această dată într-un stat unit şi care se bucură de pace", continuă oficialul. Numărul forţelor de ordine "continuă să crească datorită noilor recruţi, hotărâţi să menţină stabilitatea necesară succesului irakian", adaugă ministrul.
"Avem şansa să fim prima democraţie arabă care funcţionează", dă asigurări Jawad Bolani.
"Desigur, mai rămân provocări. Continuăm să facem eforturi pentru a combate infiltrarea miliţiilor şi insurgenţilor", dar situaţia evoluează în favoarea irakienilor, aşa cum o demonstrează "scăderea ratei infracţionalităţii şi violenţelor" din ţară, conchide ministrul de interne.




















































