Peste 50% din americani susţin legalizarea marijuanei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul din doi americani este de parere ca marijuana ar trebui legalizata, arata un sondaj recent realizat de Gallup.

Dacă în 2006 numărul de americanilor care susţineau legalizarea consumului de marijuana era de 36%, anul acesta procentul a crescut până la 50%, ajungând la un procent record, arata Gallup.

Statistica arată că, din 1969, când sociologii de la Gallup au întrebat pentru prima oara despre consumul de marijuana, numărul de americani care susţin legalizarea a crescut constant.

Dacă în urmă cu 40 de ani peste 80% din americani erau împotriva legalizării, în anii '90 numărul ceror care o susţin a crescut drastic.

Conform autorităţilor, marijuana este cel mai des utilizat drog ilegal din Statele Unite, iar 16,7 milioane de americani cu vârste de peste 12 ani au fumat marijuana cel puţin o dată în ultima lună. Practic, este cel mai folosit drog, după alcool şi tutun, scrie HuffingtonPost.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite