Parlamentul yemenit a interzis atacurile dronelor americane pe teritoriul naţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul yemenit a votat duminică seara o lege care interzice atacurile dronelor după un raid controversat care a făcut victime civile joi, informează agenţia oficială Saba, citată de Agerpres.

Deputaţii au subliniat, potrivit agenţiei, "importanţa punerii cetăţenilor la adăpost de orice agresiune" şi a "menţinerii suveranităţii spaţiului aerian yemenit".

Un raid efectuat joi de o dronă a făcut 17 morţi, majoritatea civili, în centrul Yemenului şi a declanşat vaste proteste.

Înalta comisie a securităţii Yemenului, condusă de preşedintele Abd Rabbo Mansour Hadi, a afirmat ulterior că raidul viza „o maşină aparţinând unuia dintre conducătorii Al-Qaida".

„La bordul vehiculului se aflau înalţi conducători ai acesteia, care au organizat numeroase atacuri teroriste împotriva forţelor armate, poliţiei, civililor şi infrastructurilor guvernamentale vitale", a afirmat Comisia într-un comunicat publicat de agenţia Saba.

Documentul nu citează numărul victimelor şi nici nu recunoaşte că atacul a fost efectuat de o dronă americană.

Potrivit martorilor şi unor surse din cadrul serviciilor de securitate, cele două rachete trase de o dronă au lovit un alai de nuntă, ucigând în special civili.

SUA sunt singura ţară care dispune de drone în regiune, care au fost utilizate intensiv în acest an pentru a susţine lupta autorităţilor de la Sanaa împotriva Al-Qaida, ucigând zeci de insurgenţi.

Apropiaţi ai celor ucişi de acest atac au cerut sâmbătă sistarea raidurilor dronelor americane.

„Chiar dacă se dovedeşte că, în acest caz, civilii au fost ucişi din eroare de identificare sau din cauza unor informaţii nefiabile, cei care sunt responsabili de acest act trebuie să-şi recunoască eroarea şi să spună onest de s-a petrecut", a insistat şi Amnesty International. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite