Parlamentul turc legalizează urmărirea penală pentru dezinformare
0Parlamentul Turciei a adoptat joi un proiect de lege care prevede până la trei ani de închisoare pentru mesajele din mass-media și rețelele sociale care vor fi recunoscute drept dezinformare, a transmis postul de televiziune de stat TRT .
Proiectul de lege a fost înaintat parlamentului la inițiativa Partidului Justiției și Dezvoltarii (AKP), condus de președintele turc Recep Tayyip Erdogan. Modificarea articolului 29 din actualul Cod penal, prevăzută de proiectul de lege, a stârnit cele mai mari critici din partea publicului, potrivit căreia „informațiile recunoscute ca înșelătoare de societate sunt calificate drept faptă pedepsită penal”.
Opoziția a afirmat în repetate rânduri că proiectul de lege încalcă drepturile și libertățile constituționale general acceptate, este o manifestare de cenzură și a cerut retragerea lui din examinarea în parlament. Ca răspuns, partidul lui Erdogan a subliniat că scopul adoptării proiectului de lege este „de a proteja societatea de dezinformare și acuzații false împotriva autorităților în mass-media și rețelele sociale”.Totuși, opoziția consideră că autoritățile folosesc resurse administrative pentru a o împiedica să câștige alegerile generale planificate în Turcia în iunie 2023.