Oficiali din Malaezia, împotriva Valentine's Day. Sărbătoarea ar fi de vină pentru „alcoolism, avorturi, abandonul copiilor”
0
Autorităţile musulmane din Malaezia au criticat multe cupluri din ţară care au sărbătorit Ziua Îndrăgostiţilor căsătorindu-se simultan, învinuind Valentine's Day pentru o serie de probleme, de la alcoolism până la avort. Oficialii au declarat cu vehemenţă că Valentine`s Day este o „capcană” şi o ameninţare pentru valorile islamului, deoarece ar încuraja comportamentul imoral.
„Ceremoniile precum Valentine's Day ne aduc cu o treaptă mai aproape de relele sociale mai grave, cum ar fi infracţini, tulburări mentale provocate de alcool, avort şi abandonul copiilor, precum şi alte probleme pot aduce dezastrul şi decăderea morală a tinerilor”, se arată în scrisoarea Departamentului malaezian al Dezvoltării Islamice (DDI), trimisă la sfârşitul săptămânii trecute tuturor moscheilor din ţară.
În Malaezia, ţară cu aproximativ 28 de milioane de locuitori, peste 60% dintre oameni se declară a fi musulmani, iar DDI este autoritatea care supraveghează aplicarea învăţăturilor islamice, notează Al Jazeera.
În ciuda retoricii agresive a oficialilor, membrii comunităţii de chinezi au celebrat această sărbătoare internaţională printr-o căsătorie colectivă. Astăzi şi-au jurat dragoste eternă nu mai puţin de 138 de cupluri, cu toţii la unison, şi au eliberat în aer baloane roz în formă de inimă. După-amiaza erau programate alte 70 de căsătorii, de data aceasta individuale.
Campania împotriva acestei detestate sărbători de import a fost demarată de autorităţi în urma unei fatwa (edict islamic) emis încă din anul 2005. În universităţile islamice au fost distribuiţi din timp fluturaşi de hârtie care-i sfătuiesc pe studenţi să evite orice formă de celebrare a sărbătorii occidentale.
„În realitate, la fel ca în timpurile istorice, sărbătorirea Valentine's Day este sinonimă cu activităţile de promovare a viciilor. Islamul va respinge orice obicei, chiar dacă vine din cultura naţională, dacă acesta va contrazice cumva învăţăturile musulmane”, declarat Wan Mohamad Sheikh Abdul Aziz, şeful Departamentului Dezvoltării Islamice, din subordinea guvernului malaezian.