Obama şi Erdogan vor discuta despre lupta contra rebelilor kurzi
0
Premierul turc Recep Tayyip Erdogan urmează să se întâlnească luni cu preşedintele american Barack Obama, pentru a discuta îndeosebi despre întărirea trupelor NATO în Afganistan şi despre lupta împotriva rebelilor kurzi din Turcia, retraşi în Irak, transmite AFP.
Programul nuclear iranian, pe care Erdogan l-a apărat, spre surpriza aliaţilor occidentali ai Turciei, urmează să figureze şi el pe agenda întâlnirii. Vizita la Washington a premierului turc are loc după ce preşedintele american a anunţat suplimentarea cu 30.000 de soldaţi a trupelor din Afganistan, anunţ urmat de cel al celorlalţi membri ai NATO privind trimiterea unui nou contingent de 7.000 de militari împotriva talibanilor Al-Qaida.
Deşi dispune de a doua armată ca mărime din Alianţa Nord-Atlantică, Turcia refuză să-şi angajeze trupele în misiuni de luptă şi a propus întărirea efectivelor din Afganistan doar cu trei echipe de pregătire a forţelor de securitate afgane, potrivit unor surse NATO.
Circa 1.700 de militari turci sunt desfăşuraţi în prezent în Afganistan, efectuând misiuni de patrulare la Kabul şi de pregătire a forţelor afgane. 'Contribuţia Turciei la misiunea din Afganistan are o importanţă imensă de mulţi ani', a spus vineri consilierul preşedintelui Obama pentru securitate naţională, James Jones. 'Apreciem orice contribuţie pe care Turcia ar putea să o ofere pentru a-şi îndeplini misiunea foarte importantă în zona capitalei', a adăugat el.
Turcia refuză să lupte împotriva insurgenţilor islamişti, dorind să nu-i jignească pe musulmanii dintr-o ţară cu care întreţine relaţii istorice strânse. Ea anunţă că armata sa este deja foarte ocupată cu lupta împotriva rebelilor kurzi din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), în sud-estul Anatoliei. Acest subiect ar trebui abordat cu prioritate la Washington, unde se aşteaptă evaluarea recentelor iniţiative ale guvernului turc în favoarea întăririi drepturilor kurzilor, iniţiativă destinată să slăbească susţinerea de care se bucură PKK în rândul populaţiei kurde.
Mai mulţi analişti menţionau posibilitatea unei negocieri asupra întăririi dispozitivului din Afganistan, în schimbul unei implicări sporite a SUA în lupta împotriva PKK: Washingtonul facilitează din 2007 lupta Turciei împotriva PKK prin transmiterea de informaţii în timp real despre mişcările rebelilor în regiunea muntoasă din nordul Irakului, unde se estimează că s-au retras circa 2.000 de rebeli.
Convorbirile vor viza probabil şi situaţia din Iran, după recentele declaraţii ale lui Erdogan, care a apărat caracterul paşnic al programului nuclear iranian şi a reproşat puterilor occidentale că închid ochii atunci când este vorba despre Israel, ţară despre care se crede că dispune în secret de arma nucleară. Aceste declaraţii, ca şi ameliorarea spectaculoasă a relaţiilor cu state ca Libia, Siria şi Sudan, şi deteriorarea raporturilor cu Israelul după acţiunile din Gaza de la începutul acestui an, au ridicat semne de întrebare privind intenţia Ankarei de a se îndepărta de aliaţii săi occidentali. Guvernul turc a negat orice voinţă de a abandona ancorarea sa occidentală şi şi-a reafirmat dorinţa de a adera la Uniunea Europeană.
Erdogan şi Obama ar urma să discute şi despre eforturile făcute de Turcia în vederea unei reconcilieri cu vecinul său armean.























































