Nemaiîntâlnit în NATO: Administraţia Trump îl ameninţă pe Erdogan cu o intervenţie militară
0Administraţia Trump transmite din nou semnale contradictorii într-o criză internaţională, de această dată în conflictul dintre turci şi kurzi, avertizând regimul de la Ankara cu o intervenţie armată în caz de necesitate. O situaţie nemaiîntâlnită în NATO.
După ce l-a lăsat pe preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan să-i atace pe luptătorii kurzi din nordul Siriei şi şi-a retras militarii din zonă, acum administraţia Trump susţine că este pregătită să-şi îndrepte armele împotriva soldaţilor turci.
Avertismentul, nemaiîntâlnit în cadrul NATO, vine cu câteva ore înainte de expirarea armistiţiului turco-kurd negociat de Donald Trump.
„Preferăm pacea în locul războiului. Dar în cazul în care o acţiune militară este necesară, trebuie să ştiţi că preşedintele Trump este pregătit complet să întreprindă această acţiune“, a declarat secretarul de Stat american Mike Pompeo la postul de televiziune CNBC.
Şeful diplomaţiei americane a refuzat să precizeze ce l-ar putea determina pe Trump să ordone o operaţiune militară contra partenerului său din NATO, ceea ce ar fi o premieră.
Anterior, Donald Trump a ameninţat că va distruge economia Turciei în cazul depăşirii liniei roşii împotriva kurzilor din Siria.
Aceste ameninţări vin după decizia sa controversată de a-şi retrage militarii din nordul Siriei şi de a-l lăsa pe Erdogan să atace un grup de luptători care a ajutat din teren Statele Unite în combaterea organizaţiei teroriste Statul Islamic.
Erdogan a acceptat joia trecută un armistiţiu de 120 de ore cu condiţia retragerii combatanţilor kurzi cu 32 de kilometri în interiorul Siriei.
Pe de altă parte, administraţia Trump le-a promis kurzilor că îi va ajuta sa facă bani, urmând să implanteze o companie petrolieră americană în Siria.
„Vom inventa ceva pentru kurzi, pentru că ei au nevoie de bani, de un flux monetar. Putem face în aşa fel încât o companie petrolieră importantă de-a noastră să intre acolo şi să facă totul aşa cum trebuie“, a declarat Trump duminică.
Pentagonul nu şi-a retras toţi militarii din Siria, lăsând o parte din ei pentru protejarea unor infrastructuri petroliere.
În schimb, bazele părăsite de americani sunt ocupate de ruşi şi militari fideli regimului de la Damasc.
Elicoptere ruseşti au sosit deja la aerodromul militar Al-Thawrah, în guvernoratul Rakka.
Forţele americane se aflau în această bază din vara lui 2017, când au intrat cu ajutorul coaliţiei arabo-kurde FDS, care l-a eliberat de sub stăpânirea Statului Islamic.