„Ne-au obligat să ne aşezăm pe scaunul morţii.” Mărturiile unui adolescent care a fost „executat” de Statul Islamic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Khidir, un adolescent de 17 ani dintr-un sat irakian capturat vara aceasta de  Statul Islamic, povesteşte cum se desfăşoară execuţiile în masă pentru care gruparea teroristă a devenit notorie în întreaga lume. Khidir a reuşit să-i păcălească pe jihadişti, prefăcându-se mort după ce glontele cu care au încercat să-l execute doar l-a zgâriat.

Pe 15 august, militanţi înarmaţi ai Statului Islamic au atacat satul Kocho, aflat la 25 de kilometri de oraşul Sinjar. Toţi cei care au încercat să se opună au fost ucişi pe loc. Apoi, după ce jihadiştii au preluat puterea, au adunat toţi supravieţuitorii - câteva sute - şi i-au dus în piaţa satului. Acolo, au luat toate telefoanele mobile, verighetele, banii şi lucrurile de valoare pe care le aveau oamenii asupra lor.

Apoi, au încercat să-i calmeze pe supravieţuitori, spunându-le că vor fi pur şi simplu duşi în Sinjar, unde să stea alături de alţi membri ai comunităţii Yazidi - o confesiune kurdă, legată de vechile religii antice din Mesopotamia, pe care islamiştii din Statul Islamic o consideră erezie.

„Auziserăm că ar putea veni în sat, însă n-am crezut cu adevărat că o vor face. Am crezut că poate nu sunt atât de răi pe cât se spune”, spune Khidir, citat de jurnaliştii „Foreign Policy”. Alături de alţi aproximativ 20 de bărbaţi, el a fost urcat într-o camionetă de tip pick-up Kia. Toţi erau speriaţi de faptul că fuseseră despărţiţi de familiile lor, însă sperau că vor fi în siguranţă atunci când vor ajunge pe muntele Sinjar, acolo unde se adăpostiseră deja mii de membrii ai comunităţii Yazidi în ultimele săptămâni, speriaţi de atacurile Statului Islamic. 

La 10 minute de când bărbaţii fuseseră urcaţi în maşină, aceasta s-a oprit într-un câmp. Doiă bărbaţi cu arme automate aşteptau deja acolo. Khidir povesteşte că atunci şi-a dat seama că, de fapt, nu mergeau deloc spre munte. 

„Ne-au pus să ne aşezăm pe scaunul morţii”, spune el, adăugând că nu va uita nicicând ochii unuia dintre călăi. Aceştia erau singurii care se vedeau - restul feţei îi era acoperit cu material negru. Extremistul zâmbea, şi-a dat seama Khidir. 

Toţi bărbaţii luaţi din sat au fost apoi legaţi la ochi şi forţaţi să se aşeze în genunchi. „Acesta este sfârşitul”, li s-a spus ostaticilor. Apoi au fost împuşcaţi. 

Khidir a auzit zgomotele făcute de gloanţe şi auzea cum, unul câte unul, ceilalţi bărbaţi cădeau la pământ. Unii nu mureau pe loc şi plângeau şi gemeau. Tânărul de 17 ani a simţit apoi o arsură pe gât şi a căzut. Glonţul trecuse atât de aproape de el încât îi arsese piele. A stat nemişcat la pământ, prefăcându-se mort. I-a auzit pe jihadişti cum s-au urcat în camionetă şi au plecat. Au trecut două ore până când Khidir a avut curaj să se ridice. În jurul lui, ceilalţi erau morţi. Printre ei se afla şi un văr de-ai săi. Doar un alt bărbat, vecin de-ai lui Khidir, supravieţuise cu o rană la picior. 

„Aveam o singură alegere. Trebuia să scăpăm”, spune adolescentul. Cei doi au mers pe jos câteva ore, până când au ajuns într-un sat sunnit vecin. Acolo li s-a dat apă şi li s-a spus să plece. „Voiau să ne ajute. Dar nimeni nu mai poate avea încredere în nimeni în ţara asta.”

Peste alte câteva ore, Khidir şi vecinul lui au ajuns la Muntele Sinjar. De acolo, luptătorii kurzi i-au ajutat să treacă graniţa în Siria. Au stat acolo două nopţi, după care Khdir a plecat cu un autobuz spre un sat din Kurdistanul irakian, unde se aflau sora şi cumnatul lui. Acum, ei trăiesc în tabăra de refugiaţi Khanke din Irak. 

La începutul lunii iunie, gruparea teroristă Statul Islamic în Irak şi Levant (cunoscută şi ca Statul Islamic în Irak şi Siria, SIIS, SIIL) a demarat o puternică ofensivă în Irak, capturând în doar câteva zile mari oraşe din nordul ţării. Cu o strategie clară de a captura mai multe puncte de frontieră cu Siria, jihadiştii din gruparea care-şi spune acum Statul Islamic au reuşit să captureze întreaga parte de nord a Irakului şi câteva oraşe mari din vestul ţării, declarând înfiinţarea unui califat islamic în regiune. 

Gruparea a devenit rapid cea mai notorie şi considerată cea mai periculoasă din lume, mai ales după decapitarea a trei occidentali şi difuzarea clipurilor video cu execuţiile. Statul Islamic este considerată totdată şi cea mai bogată grupare teroristă din lume. În ajunul celei de-a treisprezecea comemorări a atacurilor de la 11 septembrie, preşedintele american Barack Obama a declarat război acestei grupări, anunţând că va trimite soldaţi şi că se va baza pe atacuri aeriene pentru a distruge Statul Islamic. 

[<a href="//storify.com/elenadumitru22/sua-declar-r-zboi-statului-islamic" target="_blank">View the story "SUA declară război Statului Islamic" on Storify</a>]

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite