Naţionaliştii sârbi, favoriţi la scrutinul de mâine | adevarul.ro

Naţionaliştii sârbi, favoriţi la scrutinul de mâine

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Liderul Partidului Radical din Serbia (SRS), Tomislav Nikolici (foto), a declarat, într-un interviu pentru RFI România, citat de Mediafax, că scenariul Kosovo s-ar putea repeta şi în alte

Liderul Partidului Radical din Serbia (SRS), Tomislav Nikolici (foto), a declarat, într-un interviu pentru RFI România, citat de Mediafax, că scenariul Kosovo s-ar putea repeta şi în alte ţări europene, inclusiv în România. Nikolici, considerat favorit în alegerile ce se vor desfăşura mâine, a mai spus că apreciază sprijinul Bucureştiului faţă de Serbia, dar este nemulţumit că preşedintele României, Traian Băsescu, a susţinut în campania electorală Partidul Democrat, proeuropean, condus de rivalul său, Boris Tadici. Referitor la faptul că România nu a recunoscut independenţa Kosovo, Nikolici a declarat că ţările care susţin Serbia sunt "prieteni dragi". "Dar cred că România, ca şi alte ţări, va ajunge până la urmă să recunoască independenţa Kosovo. Probabil că şi alte ţări vor fi obligate să facă acest lucru ca o condiţie să obţină anumite lucruri de la UE sau din alte părţi. (…) şi România ar putea să aibă cândva probleme asemănătoare, ca şi alte ţări care nu au recunoscut deocamdată Kosovo, precum Spania sau alţii", a mai spus liderul SRS.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite