Nabucco, "victimă" a conflictului din Georgia | adevarul.ro

Nabucco, "victimă" a conflictului din Georgia

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Gazoductul european are şanse reduse de a mai fi construit, după ofensiva militară rusă din ţara caucaziană, susţin experţi americani Investitorii ar putea pune sub semnul întrebării

Gazoductul european are şanse reduse de a mai fi construit, după ofensiva militară rusă din ţara caucaziană, susţin experţi americani

Investitorii ar putea pune sub semnul întrebării securitatea unei noi conducte care ar traversa teritoriul georgian, devenit nesigur în urma conflictului recent.

Odată cu agresiunea militară a Rusiei în Georgia au apărut dubii serioase referitoare la oportunitatea realizării unui nou gazoduct care să treacă prin această ţară caucaziană, este de părere cotidianul american "Washington Post".

Mai mult, publicaţia susţine că unii experţi au considerat proiectul Nabucco mai degrabă "un vis al diplomaţilor" decât un proiect viabil din punct de vedere economic, din moment ce promotorii acestuia nu au reuşit să semneze acorduri de furnizare şi de tranzit.

"Putin înţelege mai bine ca oricine că petrolul şi gazele sunt sursa reafirmării Rusiei ca putere economică şi militară, precum şi a controlului său asupra guvernului rus şi asupra unor sectoare-cheie din economie. Petrolul şi gazele aduc banii care permit menţinerea unei armate puternice ruse, pe lângă un vast aparat intern de securitate"', comentează cotidianul american.

Rusia nu cedează

În 1999, anul în care Vladimir Putin venea la putere, occidentalii au semnat un acord privind construirea conductei de petrol BTC (Baku-Tbilisi-Ceyhan), care să aprovizioneze Europa via Georgia.

După ce BTC a fost dată în funcţiune, oficialii şi investitorii occidentali au luat în calcul realizarea unei conducte paralele, Nabucco, ce ar fi adus în Europa gaz din Azerbaidjan, dar şi din Turkmenistan, prin Georgia, Turcia, Bulgaria, România şi Ungaria, ajungând la un terminal în apropiere de Viena.

"Putin a privit însă noul gazoduct ca făcând parte dintr-o campanie condusă de Washington de a izola Rusia şi de a limita expansiunea imperiului său energetic. El a lansat atunci propria contraofertă, numită conducta South Stream, ce urmează să ajungă la acelaşi terminal austriac ca Nabucco", mai explică publicaţia americană.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite