Motanul lui Medvedev va înlocui labradorul lui Putin, la Kremlin
0După cum se ştie, labradorul Conni al preşedintelui Vladimir Putin a participat la reuniuni importante la nivel înalt şi a avut numeroase apariţii la televiziune. Noul preşedinte ales al
După cum se ştie, labradorul Conni al preşedintelui Vladimir Putin a participat la reuniuni importante la nivel înalt şi a avut numeroase apariţii la televiziune. Noul preşedinte ales al Rusiei are şi el un animal de companie, un motan de patru ani, pe nume Dorofei (Dorotheus).
Frumosul pisoi cu ochi albaştri al familiei Medvedev are deja experienţă în bătălia "politică", scrie ziarul "Pravda". Dorofei s-a bătut cândva cu pisica fostului lider sovietic Mihail Gorbaciov, care locuia în apropiere de Dimitri Medvedev. La acea vreme, Dorofei a mâncat bătaie de la pisica lui Gorbaciov. Familia Medvedev a trebuit să-şi trateze motanul cu antibiotice, timp de o lună de zile.
După aceea, s-au hotărât să-l castreze pentru a-l proteja de alte situaţii neplăcute pe viitor. Iniţial, Dorofei a aparţinut soţiei lui Dimitri Medvedev, Svetlana. Ea a ales această pisică de la o crescătorie specială de feline.
Atras de Svetlana Medvedeva, de la prima vedere
"Îmi amintesc că a fost o atracţie la prima vedere între Svetlana şi pisică. Animalul s-a aşezat imediat ce a văzut-o în poala ei şi a adormit în timp ce vorbeam", a povestit îngrijitoarea Irina Ilminskaia. Dorofei nu este prima felină care are onoarea să devină "primul-animal" într-un stat.
Fostul preşedinte al SUA, Bill Clinton, a avut de asemenea un motan pe nume Socks. Socks a fost adoptat de Bill şi Hillary Clinton în 1991, după ce a sărit în braţele fiicei lor, Chelsea, în timp ce pleca de la profesorul ei de pian. Motanul a trăit la Casa Albă pe parcursul celor două mandate ale lui Clinton, timp în care a devenit celebru.
A fost luat adesea în vizite oficiale, în şcoli sau spitale. Aceeaşi onoare ar putea s-o aştepte şi pe felina lui Dimitri Medvedev. O altă felină cunoscută a fost Humphrey, un motan "angajat" ca vânător de şoareci la Downing Street 10, cunoscuta reşedinţă a premierilor britanici, din octombrie 1989 până în noiembrie 1997. Sosită "la post" la vârsta de un an, pisica a "servit" sub mandatele lui Margaret Thatcher, John Major şi Tony Blair, însă a fost scoasă la pensie la scurt timp de la sosirea celui din urmă.























































