Ministrul de Externe al Iranului pleacă la Moscova pentru discuții cu Vladimir Putin, pe fondul atacurilor SUA
0Ministrul de Externe al Iranului Abbas Araghchi a anunțat duminică, 22 iunie, că va pleca în cursul zilei la Moscova, unde luni dimineață urmează să aibă o întrevedere cu președintele rus Vladimir Putin. Vizita are loc în contextul tensiunilor tot mai mari din Orientul Mijlociu, declanșate de atacurile lansate de Statele Unite asupra principalelor instalații nucleare iraniene.

„Plecăm în această după-amiază la Moscova și mâine dimineață am o întâlnire cu președintele Putin. Rusia este un prieten al Iranului”, a declarat Abbas Araghchi jurnaliștilor, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată la Istanbul, subliniind că agenda discuțiilor va include evoluțiile de securitate din regiune și consecințele loviturilor aeriene americane.
„Ne bucurăm de un parteneriat strategic, ne consultăm întotdeauna reciproc și ne coordonăm pozițiile”, a spus ministrul iranian, referindu-se la Rusia, precizează The Times of Israel.
Declarația vine pe fondul unei poziții tot mai ferme a Moscovei în fața acțiunilor Washingtonului.
Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a criticat decizia președintelui american Donald Trump de a lansa un atac asupra siturilor nucleare iraniene.
„Trump, care a venit la putere ca un președinte al păcii, a început un nou război pentru Statele Unite”, a scris Medvedev într-o postare pe Telegram.
Deplasarea ministrului iranian la Moscova va avea loc la doar câteva zile după ce, pe 18 iunie, oficiali ruși și iranieni s-au reunit în capitala rusă pentru a discuta despre cooperarea militară și economică bilaterală. În cadrul acelei întâlniri din 18 iunie, părțile au avertizat că o eventuală extindere a conflictului sprijinit de SUA și Israel ar pune în pericol interesele strategice ale Rusiei în regiune, în special în ceea ce privește prezența sa în Iran și în proximitatea Golfului Persic.
Întâlnirea de luni dintre Abbas Araghchi și Vladimir Putin este așteptată cu interes la nivel internațional.