Marea Britanie îşi recuperează banii ascunşi de evazionişti în Elveţia

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Britanicii ar putea recupera 5 miliarde de lire sterline. Londra a încheiat cu guvernul elveţian un acord care va permite recuperarea banilor pe care nu au fost plătite taxe. UE se chinuie încă să cadă la pace cu băncile elveţiene pentru ansamblul Uniunii Europene


După modelul Germaniei, Marea Britanie a reuşit şi ea să ajungă la un acord cu guvernul elveţian pentru a repatria banii proveniţi din evaziunea comisă de cetăţeni britanici şi ascunşi în conturi bancare în Elveţia.

Elveţia a fost de acord să facă o "razie" prin toate conturile existente ale unor cetăţeni britanici suspectaţi că nu şi-ar fi plătit taxele, relatează "The Guardian". Sumele ce vor fi repatriate s-ar putea ridica la 5 miliarde de lire sterline, iar Trezoreria ar putea intra în posesia lor în 2013. După 2013, va intra în vigoare un acord între guvernul elveţian şi bănci de a aplica o "taxă de reţinere" în numele Marii Britanii, de 48% din investiţii şi 27% din profit atunci când actele dovedesc că respectiva persoană este un posibil evazionist. Cu alte cuvinte, cei care nu pot dovedi de unde provin banii, trebuie să accepte să renunţe la un procent din ei. În schimb, numele lor nu va fi niciodată cunoscut, în numele secretului bancar.

Mişcarea va pune capăt statutului de paradis fiscal al Elveţiei, cel puţin pentru britanici. Acordul înseamnă că guvernul şi băncile din Elveţia vor identifica anumite conturi deţinute de contribuabili britanici, cu ajutorul informaţiilor oferite de Fiscul din Regatul Unit. Vor bloca fondurile şi le vor redirecţiona către Marea Britanie. Fiscul britanic nu va avea, practic, acces la informaţii despre aceste conturi. Ministrul de Finanţe George Osborne a declarat , potrivit "The Guardian", că astfel ia sfârşit epoca în care britanicii se puteau folosi de Elveţia pentru a-şi ascunde banii proveniţi din evaziune.

Totuşi, Elveţia nu va comunica numele evazioniştilor decât dacă aceştia se decid să conteste decizia, explică Richard Murphy, director la Tax Research, UK. Decizia, încheiată separat de guvernul britanic şi cel elveţian, ar putea însă dăuna eforturilor pe care le face UE în ansamblu de a încheia un acord cu Elveţia pe această temă, spun analiştii britanici. În plus, de vreme ce elveţienii nu sunt obligaţi să comunice şi numele, este vorba de perpetuarea secretului bancar, susţin aceştia.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite