Mai mulţi civili, răniţi de rachete trase de Hezbollah către nordul Israelului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Militanţii Hezbollah au tras duminică, din Liban spre nordul Israelului, rachete antitanc care au lovit mai mulţi civili, a anunţat armata israeliană, care a ripostat cu focuri de artilerie.

Rachete trase de hezbollah
Rachete trase de hezbollah

Un purtător de cuvânt al serviciului de ambulanţă israelian a declarat că o persoană este în stare critică şi alte 3-5 persoane au fost rănite. Mai multe automobile din zona lovită au luat foc, scrie Agerpres.

Liderul organizaţiei şiite libaneze Hezbollah, Hassan Nasrallah, a anunţat sâmbătă că frontul deschis contra nordului Israelului va rămâne activ.

Organizaţia Hezbollah, inamică declarată a statului evreu, şi-a intensificat atacurile cu rachete către partea de nord a Israelului mai ales după 7 octombrie, când mişcarea palestiniană Hamas a lansat un atac terorist de amploare asupra sudului Israelului, soldat cu peste 1.200 de morţi.

Armata israeliană a ripostat aerian, terestru şi naval împotriva poziţiilor Hamas din Fâşia Gaza. Conform Ministerului Sănătăţii din Gaza, peste 11.000 de oameni şi-au pierdut viaţa ca urmare a acestei riposte.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite