Mahmoud Abbas a obţinut susţinerea Uniunii Europene pentru o capitală palestiniană la Ierusalimul de Est

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luni, la Bruxelles, şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, l-a asigurat pe preşedintele palestinian Mahmoud Abbas că Uniunea Europeană îi sprijină demersul de a face ca Ierusalimul de Est să devină capitala unui stat palestinian”.

În cadrul unei întâlniri la Bruxelles cu miniştrii de Externe ai UE, Abbas a cerut recunoaşterea statului palestinian, susţinând că acest lucru nu va afecta negocierile cu Israelul privind un acord de pace în regiune.

Şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, le-a cerut celor implicaţi în acest conflict să acţioneze "cu inteligenţă şi cu simţ de răspundere".

"Vreau să-l asigur pe preşedintele Abbas de angajamentul ferm al Uniunii Europene faţă de o soluţie cu două state în cazul Ierusalimului, din postura de capitală comună celor două state. În mod cert, există o problemă cu Ierusalimul. Acesta este un eufemism extrem de diplomatic", a spus Mogherini.

 Federica Mogherini a subliniat că doreşte să colaboreze cu Statele Unite în privinţa negocierilor de pace din Orientul Mijlociu, discutând încă de la sfârşitul anului trecut cu vicepreşedintele Mike Pence şi cu secretarul de stat Rex Tillerson.

În schimb, apelul lui Abbas pentru recunoaşterea de către UE a statului Palestina a primit puţin sprijin la întâlnirea cu diplomaţii europeni.

"Suntem nerăbdători să continuăm negocierile. Suntem hotărâţi să ne reunim poporul şi teritoriul", a fost discursul liderului palestinian.

Miniştrii de Externe din UE au discutat varianta majorării ajutorului financiar acordat Autorităţii Palestiniene, după ce Statele Unite au anunţat săptămâna trecută că vor retrage aproximativ jumătate din asistenţa pe care intenţionau să o ofere agenţiei ONU pentru ajutorarea palestinienilor.

Acest sprijin pare să complice lucrurile, dată fiind „vizita de două zile pe care vicepreşedintele Statelor Unite, Mike Spence, a efectuat-o în Israel, unde premierul Benjamin Netanyahu a vorbit despre el ca despre un „mare şi adevărat prieten al Israelului”. Mai mult, potrivit cotidianului american „The Washington Post”, „vicepreşedintele Pence a precizat că ambasada americană se va muta din Tel Aviv la Ierusalim până la sfârşitul anului viitor”.

Preşedintele american Donald Trump a activat, la 6 decembrie 2017, un document executiv din anul 1995 prin care Statele Unite asumau angajamentul de a muta ambasada din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. Donald Trump a ordonat Departamentului de Stat să iniţieze pregătirile pentru mutarea ambasadei SUA la Ierusalim.

Ierusalimul de Est a fost anexat de Israel după ce a preluat controlul asupra zonei în urma războiului din 1967, o acţiune care nu a fost recunoscută de comunitatea internaţională. Ierusalimul este venerat de către evrei, creştini şi musulmani deopotrivă.

La 21 decembrie 2017, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat, cu o largă majoritate, un proiect de rezoluţie care condamnă decizia preşedintelui SUA de recunoaştere a oraşului Ierusalim drept capitală a Israelului. Mahmud Abbas a catalogat decizia drept o "victorie pentru Palestina".

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite