MAE: România a îndeplinit criteriile tehnice pentru aderarea la Schengen

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sistemul Integrat Vamal de Securizare a Frontierei a fost prezentat, ca parte a procesului de informare cu privire la stadiul pregătirii României pentru aderarea la Spaţiul Schengen, în cadrul unei reuniuni organizate de Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV), anunţă un comunicat MAE.

La eveniment au participat reprezentanţi ai ANV, MAI, MAE,  reprezentanţi ai statelor membre Schengen, precum ambasadorii Ungariei, Austriei, Lituaniei, Bulgariei şi Comisiei Europene la Bucureşti, şefii de misiune (însărcinaţi cu afaceri) din Danemarca, Polonia, primii colaboratori din Germania, Portugalia, Slovenia, Cehia, Norvegia şi alţi diplomaţi din ambasadele străine din România.

Radu Traian Mărginean, vicepreşedinte al ANAF (Agenţia Naţională de Administrare Fiscală) şi conducător al ANV, a precizat că Sistemul Integrat Vamal de Securizare a Frontierei este „un rezultat al eforturilor susţinute ale autorităţii vamale sub îndrumarea şi controlul ordonatorului superior de credite – ANAF, pentru îndeplinirea atribuţiilor ce ne revin în asigurarea atât a condiţiilor de aderare la spaţiul Schengen, în termenul asumat, cât şi a securizării a mai mult de 2040 km de frontieră externă a Uniunii Europene, eforturi depuse începând cu anul 2009 şi până în prezent.” 

La rândul său, reprezentantul MAE, Viorel Ardeleanu, a subliniat faptul că acest sistem „este un instrument important în parcursul României pentru aderarea la Spaţiul Schengen, pentru controlul şi prevenirea fenomenului infracţional şi corupţiei la punctele vamale, domeniu în care România înregistrează progrese”.

De asemenea, Viorel Ardeleanu a reafirmat faptul că România îşi doreşte ca decizia privind aderarea la Schengen să se realizeze în timpul preşedinţiei ungare a UE şi a accentuat că atingerea acestui obiectiv este posibilă în 2011.

Securizarea frontierei externe a UE

Sistemul Integrat Vamal de Securizarea Frontierei asigură, ca funcţie principală, un înalt nivel al controlului frontierei externe a Uniunii Europene, aliniat la cerinţele comunitare, care să asigure creşterea gradului de securizare a cetăţenilor, cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale acestora în coroborare cu fluidizarea traficului legal de persoane şi mărfuri.

Sistemul are o arhitectură complexă, cuprinzând  308 echipamente, aparate, sisteme şi instalaţii de control care compun cea mai mare unitate nucleară de instalaţii radiologice din România şi cea mai mare din Europa de pe frontiera externă a UE. Cu acest sistem este asigurat un control vamal deosebit de eficient, permiţând şi monitorizarea în timp real a controalelor vamale efectuate.

A doua funcţie a Sistemului este aceea de a asigura supravegherea frontierei externe aferentă perimetrului şi ariei birourilor vamale şi a punctelor de mic trafic.

A treia funcţie este aceea de a monitoriza traficul de călători şi marfă cu fluidizarea şi dirijarea dinamică a acestuia şi separarea pe culoare distincte de acces.

A patra funcţie este aceea de a constitui baze de date atât la nivel local, cât şi la nivel central, care conţin informaţii necesare autorităţilor naţionale competente, precum şi autorităţilor echivalente din UE (Interpol, Europol, OLAF, OMV etc.) şi se referă la: autovehicule/containere intrate/ieşite din teritoriul vamal naţional/European; evenimente asociate intrărilor/ieşirilor; dosare electronice ale autovehiculelor (marfă/bagaje/controale efectuate); alte informaţii; date preliminare, neviciate, on-line pentru efectuarea analizei de risc.







Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite