Lobbyştii mai fac o victimă la Bruxelles

0
0

Comisarul european pentru Sănătate a demisionat pe fondul unui scandal de trafic de influenţă.

Comisarul european pentru Sănătate şi Protecţia Consumatorului, maltezul John Dalli, a demisionat din cauza unei anchete a Oficiului european de luptă antifraudă (OLAF), privind traficul de influenţă.

OLAF a acţionat în urma unei plângeri primite din partea unei companii suedeze, Swedish Match, care denunţa faptul că a fost contatctată de un om de afaceri maltez sub pretextul că are legături cu Dalli şi poate influenţa o propunere de lege privind produsele pe bază de tutun.

Mai precis, este vorba despre ridicarea interdicţiei de vânzare în Uniunea Europană a tutunului suedez („snus"), un fel de tutun măcinat fin şi amestecat cu apă, fabricat în special de Swedish Match şi consumat în Suedia şi Norvegia.

Raportul OLAF, remis luni Comisiei Europene, a demonstrat că antreprenorul maltez a încercat să obţină avantaje financiare în schimbul acestei influenţe.

DALLI RESPINGE ACUZAŢIILE

Ancheta OLAF nu a permis găsirea unor dovezi concludente privind o „participare directă" a comisarului, dar consideră că acesta a fost informat în legătură cu demersurile producătorului maltez.

Dalli a respins categoric acuzaţiile de trafic de influenţă şi şi-a explicat decizia de a demisiona prin dorinţa sa de a se apăra şi de a apăra Comisia. În ciuda faptului că a demisionat din postul de comisar european, Dalli a declarat că „va continua să facă demersuri pentru revizuirea directivei privind tutunul aşa cum îşi propusese Comisia.

Decizia lui Dalli de a demisiona după ce a fost în vizorul OLAF este fără precedent. Ea permite evitarea demisiei colective umilitoare la care a fost constrânsă echipa condusă de luxemburghezul Jacques Santer la 15 martie 1999.

Comisia Santer a fost constrânsă la această demisie după ce comisarul francez Edith Cresson a fost acuzată de nepotism şi nereguli în gestionarea unui program european de formare profesională.

Refuzul lui Cresson de a demisiona a generat demisia în bloc a echipei conduse de Jacques Santer, deoarece un grup de experţi independenţi înfiinţat la cererea Parlamentului European pentru a ancheta aceste acuzaţii a conchis că autorităţile europene de la Bruxelles „au pierdut controlul asupra administraţiei pe care ar fi trebuit să o administreze".

În urma acestui nou scandal, Transparency International a atras atenţia că „vânzarea de influenţă şi conexiunile personale sunt încă o caracteristică a lobby-ului din Uniunea Europeană".

„Instituţiile UE trebuie să ia măsuri anticorupţie mai drastice şi să vegheze la respectarea strictă a codului de conduită pentru comisari şi europarlamentari, precum şi înfiinţarea unui registru obligatoriu pentru lobbyşti şi grupări de interese", a mai îndemnat Transparency
International.

În lume


Ultimele știri
Cele mai citite