Liberia: Ultimul pacient infectat cu Ebola a fost externat
0
Joi, Liberia a externat dintr-un spital din Monrovia ultimul pacient care suferea de Ebola, informează „Washington Post“. Deocamdată, nu mai există niciun caz cunoscut de infecţie cu Ebola în Liberia, însă abia după o perioadă de 42 de zile, ţara poate fi declarată scăpată de epidemie.
Oficialii din Monrovia, oraşul în care victimele epidemiei Ebola umpleau străzile cu doar cinci luni în urmă, au sărbătorit în timp ce ultimul pacient era externat din spital. Însă autorităţile au avertizat că frica încă nu a trecut, abia peste câteva săptămâni ţara urmând a fi declarată, oficial, scăpată de virus. De asemenea, oficialii au adăugat că boala încă face ravagii în Sierra Leone şi în Guineea, celelalte două ţări învecinate lovite rău de epidemie.
„Am fost impresionat, un moment plăcut. Suntem foarte fericiţi pentru că simţim că aceasta este o victorie“, a declarat Tolbert Nyenswath, ministrul adjunct al Sănătăţii din Liberia. „Însă nu s-a terminat. Încă avertizăm oamenii, le-am spus că încă trebuie să-şi protejeze satele, oraşele. Ar trebui să raporteze orice suspiciune de virus“, a adăugat Nyenswath.
Autorităţile au sub observaţie peste 100 de persoane pentru posibilele expuneri la virus. Însă, niciun nou caz de Ebola nu a mai fost confirmat în ultimele 13 zile. Dacă situaţia se va menţine aşa, epidemia din Liberia va fi considerată încheiată pe 4 aprilie, adică la 42 de zile de la ultima infecţie cunoscută. Perioada de 42 de zile reprezintă de două ori cea mai lungă perioadă de incubaţie a virusului Ebola, care a fost de 21 de zile.
În Liberia s-a înregistrat cel mai mare număr de decese din cauza Ebola : 4.117 victime, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Peste 9.800 de persoane au decedat în total din cauza epidemiei. OMS a anunţat miercuri că s-a înregistrat o creştere a cazurilor noi de infecţie cu Ebola, de la 99 de cazuri, la 132, în Sierra Leone şi în Guineea.
Ultimul pacient cu Ebola din Liberia, Beatrice Yardolo, o profesoară de engleză în vârstă de 58 de ani, a fost externată dintr-un centru de tratament din Monrovia, centru construit de guvernul chinez. Beatrice, care a pierdut doi fii şi o fiică din cauza epidemiei, a fost tratată în cadrul centrului şi marţi testele i-au ieşit negative.
„Abia aştept să fiu din nou cu familia mea (Beatrice mai are alţi trei copii, n.r.), după ce am stat departe de ei timp de aproape trei săptămâni. Mă simt foarte mândră. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că El face totul“, a declarat Beatrice într-un interviu telefonic cu „Washington Post“.