Japonia merită mai mult

Tânărul nostru secol a fost deja greu încercat de cutremure - de la Gujarat în 2001, apoi Bam, tsunami-ul din Asia de Sud-Est, Kaşmir, Sichuan şi Haiti şi până la valul seismic năprasnic care a lovit nord-estul Japoniei acum un an.

 Nu acesta a fost cel mai devastator în termeni de victime şi pagube, dar a stârnit imaginaţia lumii mai mult ca oricare altul. În primul rând, a fost înregistrat pe telefoanele mobile cum niciun alt dezastru nu a mai fost „imortalizat". Apoi, distrugerea centralei de la Fukushima a trimis unde de şoc atât de puternice încât a dus la decizia Germaniei de a-şi închide toate reactoarele până în 2022.

La un an după Marele Cutremur din Estul Japoniei, bilanţul morţilor şi al dispăruţilor este de 20.000. Peste 320.000 de oameni locuiesc în adăposturi temporare. La Fukushima, nivelul radiaţiilor a scăzut, dar centrala trebuie menţinută stabilă în următoarele decenii - de atât timp va fi nevoie pentru a o dezafecta. Între timp, aproape toate reactoarele ţării (mai puţin două) sunt închise pentru verificări.

Poporul japonez a suportat dubla catastrofă cu un stoicism admirabil şi în unele momente, de-a dreptul cu eroism. Să ne amintim de cei 50 de muncitori de la Fukushima care şi-au riscat viaţa pentru a stabiliza reactoarele. Nu acelaşi lucru se poate spune despre autorităţi. Managementul slab de la compania Tokyo Electric Power, eşecul în a informa publicul despre ce se întâmpla, lipsa de comunicare dintre instituţiile guvernamentale şi întârzierile birocratice pentru realizarea unui amplu proiect de reconstrucţie au fost la fel de reale.

Tsunamiul a subliniat un adevăr tragic aflat chiar în miezul vieţii moderne a Japoniei: un popor curajos, ingenios, muncitor este extrem de prost slujit de liderii săi. O asemenea incompetenţă invită o revoluţie politică şi numai aceasta ar putea să măture un sistem care s-a dovedit nefuncţional atât timp.