Italienii au păreri împărţite, ţiganii se tem
0Pe străzile Romei, reporterii "Adevărul" au aflat că nu toţi italienii cred în "pericolul" reprezentat de imigranţi Reporterii cotidianului "Adevărul" au realizat, ieri, un sondaj de
Pe străzile Romei, reporterii "Adevărul" au aflat că nu toţi italienii cred în "pericolul" reprezentat de imigranţi
Reporterii cotidianului "Adevărul" au realizat, ieri, un sondaj de opinie, la Roma, despre recentele declaraţii ameninţătoare făcute de "dreapta" din Italia la adresa imigranţilor. Am cerut părerea câtorva italieni, dar am stat de vorbă şi cu ţigani români:
Mircică Niţă (52 de ani), din Târgovişte: "Cu ceva timp în urmă, au venit carabinierii şi ne-au spus că, dacă iese Alemanno primar, ne demolează barăcile. Noi suntem speriaţi, pentru că nu avem unde să ne ducem dacă se ţin de cuvânt".
"Ne-au pus numere pe casele din tabără"
Rozica Banţiu (52 de ani), originară din Craiova: "Am auzit că Berlusconi vrea să ne dea pe toţi afară din tabără. Noi nu suntem ilegali, stăm de cinci ani în tabăra asta. După alegeri, au venit carabinierii şi ne-au pus numere pe case, cred că vor să le demoleze. Dar unde să ne ducem?".
Lucica Tudor (44 de ani): "Trebuie să merg neapărat să vorbesc cu autorităţile de la primărie, să cer timp pentru ei. E normal să se întâmple asta, să vrea să demoleze, ei trăiesc ilegal, abuziv. Însă, chiar şi aşa, este inuman. Italienii au milă de animale şi nu au milă de fiinţe umane, oricare ar fi naţia lor. O să iau legătura cu bulibaşele din taberele din Roma şi o să încerc să îi conving pe toţi să mi se alăture, să facem o cooperativă, o asociaţie, să obţinem spaţii legale".
"Era nevoie de o mână fermă ca să ne conducă"
Daniel Florida (47 de ani), barman: "Mă bucur că a ieşit Alemanno, pentru că acum putem avea garanţia liniştii şi siguranţei. Lucrurile au scăpat de sub control în ultimul timp. Sunt de acord cu demolarea taberelor ilegale, mai ales pentru că dăunează pieţei muncii şi încurajează munca fără acte. Politica tolerantă a vechiului guvern ne-a dus de râpă şi plătim consecinţele".
Michele Folcarelli (25 de ani), student: "Ultima campanie electorală era vădit instrumentalizată şi am simţit exagerarea în ceea ce priveşte siguranţa publică. Mi se pare mârşav să mizezi pe înspăimântarea populaţiei doar ca să obţii voturi. În ceea ce priveşte taberele ilegale, este nevoie de o politică socială tolerantă, şi nu de una dictatorială".
Federico Ciscato (22 de ani), student: "Cu rezultatul ultimelor alegeri, Italia s-a îndepărtat şi mai mult de principiile europene. Nu avem nevoie de un premier şi un primar al capitalei extremişti. Bineînţeles, delincvenţa nu trebuie încurajată, dar pentru asta nu trebuie să plătească o întreagă comunitate".























































