Israelul refuză palestinienilor accesul la apă

Semnal FP. Israelul le îngrădeşte accesul palestinienilor la apă potabilă în Gaza şi în Cisiordania, arată un nou raport al Amnesty International.
Potrivit documentului, consumul mediu de apă al palestinienilor este de 70 de litri pe zi, faţă de 300 de litri pentru israelieni. Mai mult, unii palestinieni obţin abia 20 de litri pe zi.
În Cisiordania, palestinienilor le este interzis să sape puţuri fără permise israeliene, care sunt de multe ori imposibil de obţinut. În plus, cisternele care adună apă de ploaie sunt adesea distruse de armata israeliană.
„Apa este o nevoie primară şi un drept, dar pentru mulţi palestinieni chiar şi obţinerea unor cantităţi de apă de subzistenţă a devenit un lux pe care abia şi-l permit. Israelul trebuie să pună capăt politicilor sale discriminatoare şi să ridice imediat toate restricţiile privind accesul palestinienilor la apă”, spune Donatella Rovera, cercetătoare specializată în problema teritoriilor palestiniene ocupate în cadrul Amnesty International, citată de BBC .
Autorităţile israeline resping însă concluziile raportului şi susţin că israelienii consumă mai puţină apă pe cap de locuitor datorită noilor tehnologii, în timp ce palestinienii folosesc mai multă şi irosesc o treime din cantitatea de apă. „Ei au primit ajutoare internaţionale de miliarde de dolari în ultimul deceniu. De ce n-au investit în propria infrastructură de apă?”, spune Mark Regev, purtătorul de cuvânt al guvernului israelian.
Şi raportul realizat de Amnesty International aminteşte că autorităţile palestiniene pentru apă au fost acuzate de-a lungul timpului de management prost.
Gaza însetată
În Gaza blocada economică israeliană a adus sistemul de apă şi canalizare într-un “punct critic”, prin faptul că prea puţine materiale de construcţie pentru proiecte de apă şi canalizare au fost lăsate să treacă graniţa pentru a nu putea fi folosite pentru construirea de tuneluri ilegale sau de rachete. Acestea sunt necesare pentru că operaţiunile militare israeliene în zonă au produs pagube în valoare de 6 milioane de dolari infrastructurii de apă.
Pe de altă parte, Israelul şi-a însuşit partea palestiniană a Iordanului şi exploatează 80% din apa unui acvifer vital ce trebuia folosit în comun cu palestinienii.
Acest izvor subteran, singura sursă naturală de apă dulce din Gaza, este în pericol de dispariţie ca urmare a blocadei israeliene şi egiptene, ca urmare a conflictelor, a consumului excesiv şi a lipsei de investiţii în infrastructură.
Calitatea îndoielnică a apei, poluată cu nitraţi, afectează nivelul de oxigen din sânge, mai ales la copii, şi poate produce probleme respiratorii, diaree şi stări de vomă. Un stidiu din 2002 arăta că jumătate dintre copii chestionaţi aveau nivele prea ridicate de methemoglobină în sânge din cauza calităţii apei băute.
Pentru detalii şi subiecte adiacente, consultaţi şi:
BBC: Gaza thirsts as sewage crisis mounts
Lagoons designed to allow treated clean water to infiltrate through Gaza's sandy soil back down into the aquifer are instead funnelling sewage straight back into the groundwater. In addition, with several years of drought and the digging of hundreds of illegal, unregulated wells, the UN Environmental Programme says at least three times more water is extracted than is replenished each year.
Al Jazeera: Israel 'to review' own Gaza probe
Israel has said it will conduct a review of the internal inquiries that cleared its military of serious wrongdoing during its war on the Gaza Strip last winter. The move, revealed by a government source on Monday, comes in response to the UN's Goldstone report, which was sharply critical of Israel's conduct during the war.




















































