Israelul a făcut în Iran, în câteva zile, ce Rusia nu a reușit în Ucraina în aproape patru ani. Lecția pe care Moscova o ignoră și Teheranul o învață în durere

În doar 48 de ore de la începutul campaniei aeriene asupra Iranului, Israelul a revendicat superioritate aeriană asupra unei zone vaste din vestul țării, inclusiv asupra capitalei Teheran. O asemenea reușită, obținută cu avioane de generația a cincea și sprijinită de o rețea complexă de informații și operațiuni speciale, contrastează dramatic cu impasul armatei ruse în Ucraina, unde, după mai bine de trei ani de război, Moscova încă nu controlează spațiul aerian ucrainean.

Avioanele F-35 israeliene au făcut praf apărarea antiaeriană iraniană/FOTO:Arhiva

Diferența este mai mult decât tehnologică – este una de cultură strategică, de pregătire, de integrare a informației și de asumare a riscului. Iar acest contrast ridică întrebări grave nu doar pentru marile puteri militare, ci și pentru arhitectura globală de securitate, care pare să se fragilizeze exact acolo unde ar trebui să se întărească.

Superioritatea aeriană – cheia unei campanii rapide

Atacul Israelului asupra Iranului, declanșat pe 13 iunie, nu s-a desfășurat ca un război convențional, cu tancuri și infanterie, ci ca o demonstrație de forță aeriană precisă și devastatoare. După neutralizarea sistemelor antiaeriene iraniene din vestul țării, inclusiv din jurul Teheranului, avioanele F-35 au început să lovească ținte strategice direct din spațiul aerian iranian. A fost o schimbare radicală de paradigmă: Israelul a trecut de la utilizarea rachetelor cu rază lungă și costuri ridicate, la bombe ghidate cu rază scurtă, cum ar fi JDAM sau Spice – mai ieftine, mai rapide, mai abundente.

Aceasta este o lecție strategică pe care Rusia nu a reușit să o aplice în Ucraina. Lipsa superiorității aeriene a forțat Moscova să recurgă la un război de uzură, costisitor, sângeros și ineficient. Aviația rusă, ținută departe de cerul ucrainean de o apărare antiaeriană dispersată și bine camuflată, a fost redusă la roluri secundare. Israelul, în schimb, a făcut din aer un teritoriu de dominație – o diferență care explică și de ce ofensiva sa pare, pentru moment, de neoprit.

Rusia și Iranul: două lecții, aceeași greșeală

Oficiali și analiști militari internaționali atrag atenția că Israelul a aplicat cu succes o lecție pe care Rusia a încercat – și a eșuat – să o pună în practică în Ucraina. Generalul-locotenent american în rezervă David Deptula observă că atunci când o parte controlează spațiul aerian, are libertatea de a lovi, de a manevra și de a dicta ritmul campaniei. Când niciuna nu o face – cum e cazul în Ucraina – rezultatul este un impas violent.

Iranul, asemenea Rusiei, a mizat pe disuasiune – prin rachete, alianțe regionale și imaginea de fortăreață impenetrabilă. A subfinanțat însă apărarea antiaeriană și a neglijat modernizarea aviației de luptă. Spre deosebire de Ucraina, care și-a camuflat și dispersat apărările înainte de invazia rusă, Iranul a fost luat prin surprindere. A fost, spun experții, o greșeală strategică clasică, dublată de iluzia că aliații săi regionali – în special Hezbollah – ar fi putut descuraja o campanie aeriană israeliană.

Acești aliați sunt însă acum fie distruși, fie izolați. Siria nu mai poate oferi un coridor operațional eficient. Iar bombardamentele israeliene anterioare asupra infrastructurii siriene au creat ceea ce surse militare numesc o „autostradă aeriană” către inima Iranului.

Când superioritatea aeriană înseamnă și superioritate politică

Israelul nu a obținut doar un avantaj tehnic, ci și un avantaj simbolic. A reușit să distrugă ținte strategice și lideri ai Gărzilor Revoluționare, inclusiv pe șeful serviciilor de informații, Hossein Salami. A arătat că are o capacitate de infiltrare și de anticipare care contrastează cu eșecurile repetate ale Rusiei în teren ucrainean.

Analistul Michael Horowitz remarca recent că Israelul a făcut Iranului exact ce Rusia visa să facă Ucrainei în 2022: să lovească rapid, din interior, cu ajutorul informatorilor și al echipelor speciale. Diferența a fost de context politic: regimul iranian este impopular și fracturat – un teren fertil pentru operațiuni clandestine. Ucraina, în schimb, a demonstrat o coeziune națională remarcabilă.

O lecție și pentru Europa

La prima vedere, comparația între Iran și Ucraina pare artificială. Dar în spatele diferențelor evidente – geografice, politice, militare – stă o întrebare esențială pentru orice stat care contează pe protecția sistemelor internaționale: ce se întâmplă când disuasiunea eșuează?

Atât Iranul, cât și Rusia, au mizat pe frică – nu pe capacitate reală de a împiedica loviturile. Ambele state au suferit atunci când adversarul a fost dispus și capabil să lovească decisiv și rapid. Pentru Europa, și mai ales pentru flancul estic al NATO, aceasta nu e o lecție teoretică. Este o avertizare.

Superioritatea aeriană nu mai este un lux, ci o condiție de supraviețuire strategică. Iar controlul informației, al ciberneticii și al spațiului electromagnetic devine o armă în sine. Israelul a înțeles acest lucru. Rusia l-a ignorat. Iranul îl învață acum – în durere.