Războiul Iran-Israel, începutul sfârșitului pentru ordinea nucleară globală?
0Conflictul dintre Israel și Iran reprezintă mult mai mult decât o altă criză din Orientul Mijlociu - acesta marchează apariția unui nou capitol periculos în rivalitățile nucleare, care are potențialul de a remodela riscurile de proliferare globală pentru deceniile următoare, scrie Farah N. Jan, lector în Relații Internaționale la Universitatea din Pennsylvania, în The Conversation.
Conflictul care a izbucnit oficial între Israel și Iran în dimineața zilei de 13 iunie 2025 depășește cu mult granițele unei noi crize din Orientul Mijlociu. Este, în fapt, un episod istoric care ar putea marca sfârșitul ordinii nucleare globale așa cum o știm din perioada postbelică.
Ceea ce asistăm astăzi, în plin schimb de focuri între Teheran și Tel Aviv, este primul exemplu clar de ceea ce experții numesc „război de prag” – o confruntare în care o putere nucleară declarată recurge la forță militară pentru a împiedica o altă țară să atingă acest statut. Rezultatul? Zeci, poate sute de victime, dar mai ales o spirală de escaladare în care logica descurajării pare să fi fost abandonată.
Logica descurajării, răsturnată
Spre deosebire de dinamica clasică între puteri nucleare – vezi India și Pakistan – unde teama reciprocă de anihilare a impus o anumită reținere, relația Israel-Iran sfidează această paradigmă. Israelul, conștient că nu poate șterge din memorie și capacități cunoștințele nucleare ale Iranului, încearcă totuși să întârzie inevitabilul. Iar Iranul, lipsit de un scut nuclear propriu, învață în direct și cu preț sângeros că fără o astfel de armă rămâne vulnerabil la orice ofensivă.
Este o ecuație imposibilă: Israelul nu se poate retrage fără să accepte pierderea supremației regionale, iar Iranul nu se poate opri din cursa nucleară fără a risca o lovitură decisivă asupra regimului. Acest joc cu miză maximă nu lasă loc pentru compromis.
Un precedent periculos
Poate cel mai grav aspect al acestei confruntări este precedentul pe care îl stabilește. Atacul Israelului asupra instalațiilor nucleare iraniene, justificat ca fiind „preventiv”, seamănă mai degrabă cu o lovitură de oportunitate – o lecție extrasă din războiul SUA din Irak sau din acțiunile Rusiei asupra centralei de la Zaporojie.
Chiar dacă oficialii israelieni au invocat un pericol iminent, comunitatea internațională știe că diferența între un atac preemptiv și unul preventiv este uriașă – legal, moral, strategic. Iar acest nou tip de atac, dacă rămâne nepedepsit sau, mai grav, tolerat, riscă să devină noul „normal” în diplomația nucleară.
Iranul, în replică, amenință cu ieșirea din Tratatul de Neproliferare Nucleară. Dacă o face, nu doar Orientul Mijlociu va fi afectat. Arabia Saudită ar putea reacționa imediat, iar valul s-ar putea extinde către Turcia, Egipt, poate chiar Asia Centrală.
Escaladare regională, dar fără aliați tradiționali
Deși Iranul a ripostat cu sute de drone și rachete, iar rebelii houti din Yemen s-au alăturat conflictului, ceva lipsește: Hezbollah, Hamas, milițiile din Irak – toate reduse la tăcere sau serios slăbite în lunile anterioare. Fără aceste extensii ale influenței regionale, Iranul rămâne mai vulnerabil ca niciodată, ceea ce întărește și mai mult tentația nucleară.
Iar Tel Avivul știe acest lucru. Fiecare zi în care Teheranul nu are arma nucleară este o oportunitate de acțiune. Dar cu fiecare lovitură, Israelul întărește exact motivația pe care încearcă să o distrugă: aceea de a avea bomba.
Capcana angajamentului
Suntem martorii unei „capcane a angajamentului” – concept bine cunoscut în teoria conflictelor, în care ambele părți au investit prea mult pentru a mai putea face pași înapoi. Premierul Benjamin Netanyahu promite că ce am văzut e doar începutul. Iar președintele iranian Masoud Pezeshkian răspunde pe măsură: „Vom reconstrui tot ce a fost distrus”.
Statele Unite, sub administrația Trump II, oscilante ca întotdeauna, au trecut de la apeluri la diplomație la promisiuni de „mai mult” și „mult mai rău”, într-o postare pe Truth Social care pare scrisă mai degrabă din furie decât din calcul.
O ordine globală în colaps
Ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze cu adevărat este reacția comunității internaționale. Europa cere reținere, dar nu condamnă ferm. Rusia și China condamnă formal, dar rămân inactive. ONU, mai slab ca niciodată, se rezumă la comunicate „de îngrijorare”.
Este exact vidul de autoritate de care au nevoie actorii statali pentru a testa limitele. Dacă Israelul poate ataca instalații nucleare fără urmări concrete, de ce n-ar face același lucru India, China, Coreea de Sud? Sau Turcia? Sau, într-un scenariu sumbru, chiar România, aflată într-o zonă în care protecția nucleară NATO devine tot mai teoretică?
„Războiul de prag” Israel-Iran este un simptom, nu o excepție. Este dovada că vechea ordine – cea care se baza pe descurajare, tratate și diplomație – nu mai funcționează. Dacă acest model se impune, vom trăi într-o lume unde atacurile preventive devin normă, iar proliferarea nucleară – inevitabilă, conchide The Conversation.
Se încarcă comentariile...
