IRAN: Ultimul mesaj al fetei care a fost spânzurată pentru că l-a ucis pe cel care a încercat să o violeze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
spanzurat spanzuratoare copac

La numai 26 de ani, iranianca Reyhaneh Jabbari a fost condamnată la moarte pentru că l-a ucis pe Morteza Abdolali Sarbandi, un bărbat care a încercat să o violeze. Ultimul mesaj transmis mamei ei este tulburător.

“Buna mea mamă, dragă Sholeh, persoana pe care o iubesc mai mult decât viaţa. Nu vreau să putrezesc sub pământ. Nu vreau ca inima mea tânără sau ochii mei să se transforme în praf. Te implor, fă ceva ca după ce voi fi spânzurată, inima mea, rinichii, ochii, oasele să fie transplantate unor persoane care au nevoie de ele. Nu vreau ca acei oameni să-mi ştie numele, nu vreau să-mi aducă flori la mormânt, nici măcar să se roage pentru mine. Îţi spun din adâncul inimii că nu vreau să am un mormânt ca să mergi la el şi să suferi. Nu vreau să ţii doliu după mine. Fă tot posibilul să uiţi de zilele astea grele.” Acesta este ultimul mesaj al tinerei care a fost dezvăluit de militanţii pentru drepturile omului în luna august a acestui an, scrie Unica.ro.

Condamnată la moarte fiindcă a îndrăznit să se apere

În 2007, tânăra Reyhaneh, care era designer de interior, s-a întâlnit cu bărbatul într-o cafenea pentru că el îi propusese să-i decoreze biroul. Un lucru absolut normal pentru o femeie din Vest. Însă pentru Reyhaneh s-a dovedit a fi o mare greşeală. Odată ajunşi în biroul lui, bărbatul a atacat-o şi a încercat să o violeze. Fata a scos din geantă un cuţit, pe care îl avea pregătit pentru autoapărare şi l-a înjunghiat pe Morteza, apoi, speriată, a fugit şi l-a lăsat să sângereze până la moarte.

Familia bărbatului a susţinut că a fost o crimă cu premeditare. Fata a fost arestată şi a ţinută într-o celulă timp de luni de zile, timp în care nu a avut voie să-şi vadă familia sau să consulete un avocat.

În 2009, Reyhaneh a fost condamnată la moarte de un judecător din Teheran, capitala Iranului. Organizaţia Amnesty International, care luptă pentru drepturile omului, a insistat că fata l-a ucis, într-adevăr, pe atacatorul ei, dar că s-a aflat în legitimă apărare.

În ciuda nenumăratelor campanii susţinute de organizaţiile internaţionale pentru drepturile omului, Reyhaneh Jabbari a fost spânzurată pe 25 octombrie 2014.

Înainte de afi executată, fata i-a lăsat un ultim mesaj mamei sale. Acesta a ajuns în mâinile militanţilor pentru drepturile omului, care nu au ezitat să-l facă public.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite