Interpol numeşte în funcţia de preşedinte un general din Emiratele Arabe Unite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: AFP
FOTO: AFP

Un general din Emiratele Arabe Unite(EAU), acuzat de complicitate la tortură, a fost ales în funcţia de preşedinte al agenţiei internaţionale de poliţie Interpol, în ciuda obiecţiilor vehemente ale grupurilor pentru drepturile omului, infomează The Guardian.

Victoria generalului-maior Ahmed Nasser al-Raisi reprezintă un impuls pentru influenţa diplomatică tot mai mare a EAU, unde a fost numit inspector general al Ministerului de Interne în 2015, supervizând închisorile şi serviciile de poliţie.

Raisi a învins-o pe veterana poliţistă din Republica Cehă Šárka Havránková, care avertizase înainte de vot că acesta reprezintă un test al „credibilităţii şi integrităţii organizaţiei". După trei tururi de scrutin, Raisi a primit 68,9% din voturile exprimate de ţările membre, a precizat Interpol cu privire la procesul de alegere, cunoscut ca fiind opac. Nicio ţară nu este obligată să dezvăluie modul în care a votat.

Plângeri de „tortură" au fost depuse împotriva lui Raisi în ultimele luni în Franţa şi în Turcia, care găzduieşte săptămâna aceasta adunarea generală a Interpol la Istanbul.

Unul dintre reclamanţi, cetăţeanul britanic Matthew Hedges, afirmă că a fost reţinut şi torturat între mai şi noiembrie 2018 în Emiratele Arabe Unite, după ce a fost arestat sub acuzaţii false de spionaj în timpul unei călătorii de studii. El a descris victoria lui Raisi drept „o ruşine".

Activiştii pentru drepturile  omului au reacţionat cu îngrijorare la victoria lui Raisi. „Aceste alegeri reprezintă începutul unei ere periculoase, regimurile autoritare având acum posibilitatea să dicteze poliţia internaţională", a declarat Sayed Ahmed Alwadaei, directorul Institutului pentru drepturi şi democraţie din Bahrain. „Nimeni nu este la adăpost de abuzurile Interpolului şi ale regimurilor autoritare", a mai spus acesta.

În urma victoriei sale, Raisi a scris pe Twitter că va „construi o organizaţie mai transparentă, mai diversă şi mai decisivă, care să lucreze pentru a asigura siguranţa pentru toţi". Raisi nu a abordat acuzaţiile aduse împotriva sa şi a EAU, dar a declarat că „Emiratele Arabe Unite au devenit una dintre cele mai sigure ţări din lume".

Interpol (n.r. International Criminal Police Organization) este o organizaţie internaţională de cooperare a forţelor de poliţie, creată în 1923. În prezent, organizaţia numără 194 de state membre şi are sediul în Lyon, Franţa.

Interpolul are puterea de a emite notificări roşii - un apel al unei ţări pentru arestarea unor persoane în altă ţară. Interpolul a fost deseori acuzat că permite ca notificările roşii să fie folosite de către guvernele autocratice.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite