Incendiu la Johannesburg, în Africa de Sud: cel puțin 63 de morți și 43 de răniți

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin 63 de oameni au murit joi într-un incendiu la Johannesburg, anunţă serviciile de intervenţie sud-africane, citate de AFP, informează Agerpres.

Foto AFP
Foto AFP

Focul a distrus un imobil cu patru etaje din centrul oraşului.

"Avem şi 43 de persoane cu arsuri uşoare", a declarat unei televiziuni locale purtătorul de cuvânt al serviciilor de intervenţie, Robert Mulaudzi.

El a precizat că răniţii, dintre care unii inhalaseră fum, au fost transportaţi la spitale.

Incendiul a izbucnit miercuri noaptea, din cauze încă necunoscute, şi a fost deja stins. Joi dimineaţa, pompierii căutau în continuare alte victime, iar poliţia blocase accesul în zonă.

Imaginile de la televiziune arată o clădire în culorile cărămiziu şi alb, cu ferestrele arse, din zona defavorizată în care s-a transformat fostul cartier de afaceri din metropola economică sud-africană. Locatarii nu aveau reşedinţa oficială în imobil şi este posibil ca mulţi să fi rămas blocaţi înăuntru când a luat foc, a afirmat Mulaudzi.

"Este o zi tristă pentru oraşul Johannesburg. În peste 20 de ani de serviciu nu am mai văzut aşa ceva", a adăugat el.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite