Încă viu după două accidente aviatice

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Austin Hatch, un adolescent din Indiana (16 ani), a supravieţuit unui al doilea accident aviatic. În primul accident, în 2003, au murit mama şi fraţii lui, relatează „Huffington Post".

Atunci, tatăl său, pilot, a reuşit să-l salveze doar pe Austin. Sâmbătă, adolescentul a retrăit coşmarul.  Familia Hatch - Stephen şi noua sa soţie, Kim, împreună cu cei trei copii - zbura spre casa de vacanţă de pe malul lacului Walloon, unde avea o proprietate. Era aceeaşi casă de la care familia Hatch se întorcea în urmă cu opt ani, când a avut loc primul accident. Atunci, accidentul s-a produs din cauza lipsei de combustibil. Avionul a căzut şi a luat foc. De data aceasta, avionul cu un singur motor a intrat într-un garaj de lângă aeroportul municipal.

În comă indusă

Liceanul din statul Indiana se află deocamdată în stare critică, dar stabilă. El a suferit leziuni pe creier şi tăieturi adânci la nivel facial. De asemenea, are multiple fracturi la coaste şi la claviculă. Se află în prezent în comă indusă artificial pentru a-i putea fi monitorizate funcţiile vitale. Hematoamele par însă să se diminueze, spun  doctorii, după ce au început să reducă substanţa folosită pentru a menţine coma. „Toată lumea este plină de speranţă în acest moment.

Toţi doctorii sunt optimişti, date fiind tinereţea şi forţa sa. Toate celelalte semne vitale sunt excelente", a declarat o rudă a familiei, Jason Bowersock, pentru „San Francisco Chronicle". Tânărul şi-a mişcat deja toate cele patru membre, relatează publicaţiile americane. Tânărul Austin Hatch tocmai urma să obţină o bursă sportivă la Universitatea din Michigan, unde învăţaseră tatăl şi mama sa. Adolescentul era „mândria tatălui său", care era extrem de mulţumit de realizările sportive ale fiului său, spune dr. David Bojrab, coleg şi prieten apropiat al tatălui, citat de Associated Press.  

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite