În China se ascute lupta pentru putere
0Şeful Serviciului de securitate al Chinei, Zhou Yongkang, este pe cale să plătească pentru sprijinul pe care i l-a acordat controversatului politician Bo Xilai, care a căzut în dizgraţia Partidului Comunist Chinez.
Zhou Yongkang, în vârstă de 70 de ani, face parte dintre „cei nouă", adică este membru al Comitetului permanent al Politburo, centrul de putere din China, relevă publicaţia franceză „Le Figaro".
Răspunde de agenţiile de securitate şi de informaţii din ţară, dar şi de aparatul judiciar. Se pare că el a fost deja înlăturat de la conducerea operaţională a aparatului de securitate din China. Potrivit unor surse citate de „The Financial Times", această însărcinare îi revine acum actualului ministru pentru Securitatea publică, Meng Jianzhu.
Un alt centru de influenţă
Oficial însă, Zhou Yongkang, un protejat al fostului preşedinte Jiang Zemin, îşi păstrează locul printre „cei nouă". „Nu te poţi debarasa de el în mod deschis. Are dosare «negre» despre absolut toată lumea", a comentat un observator pentru publicaţia franceză citată.
Analiştii politici afirmă că trecerea sa pe tuşă demonstrează că în China se duce o acerbă bătălie pentru putere, mai ales că, spun unele voci, din poziţia pe care o deţinea, acesta reuşise să-şi creeze un centru de putere ce rivaliza cu cel al preşedintelui Hu Jintao.
Zhou Yongkang a început să nu mai fie bine privit după ce a luat amploare scandalul în cazul lui Bo Xilai, fostul lider al organizaţiei din Chongqing a Partidului Comunist Chinez, care era considerat, anul trecut, unul dintre potenţialii lideri ai Chinei.
Bo Xilai, care nu şi-a ascuns ambiţiile politice, este anchetat pentru grave abateri disciplinare, iar Zhou Yongkang a fost singurul care i-a luat apărarea, în martie, când a izbucnit scandalul, chiar dacă ulterior şi-ar fi nuanţat declaraţiile. Se pare că intenţiona să-i lase conducerea Serviciului de securitate.