Imigrant-erou, lăsat să moară pe stradă
0Zeci de oameni au trecut, în plin centru al New-York-ului, pe lângă un muribund, uitându-se la el, dar fără a încerca să-l ajute în vreun fel. Imigrantul de origine guatemaleză – Hugo Alfredo Tale-Yax – în vârstă de 31de ani, a fost înjunghiat de mai multe ori în vreme ce intervenise pentru a salva o femeie atacată.
A reuşit să o salveze, scrie „The New York Times", apoi a plecat în urmărirea atacatorului. A fost atacat el însuşi, s-a prăbuşit pe trotuar şi apoi a fost lăsat să sângereze până la moarte.
Un trecător s-a oprit să se uite la el şi chiar i-a făcut o poză cu telefonul mobil înainte să-şi continue drumul. Un altul l-a zgâlţâit aşa cum zăcea, pe asfalt, şi apoi a plecat liniştit mai departe.
Abia peste o oră şi 20 de minute a apărut şi salvarea în cartierul Queens, dar nu a mai putut decât să constate decesul. Filmul evenimentelor a devenit clar după ce poliţia a dat publicităţii înregistrarea de pe camerele de supraveghere.
„Hugo nu ar fi procedat aşa. Nu este important despre cine e vorba, dacă vedem pe cineva rănit, ar trebui să-l ajutăm, măcar să chemăm ambulanţa", a declarat vărul "bunului samaritean", Edwin Tacam.
(http://www.huffingtonpost.com/2010/04/24/hugo-alfredo-tale-yax-doz_n_550854.html).