Video Imagini virale cu „pisica narco”, capturată într-o închisoare din Costa Rica în timp ce transporta droguri unui deținut

0
0
Publicat:

O pisică supranumită de mediul online „narco” a fost surprinsă de gardienii unei închisori din Costa Rica în timp ce încerca să intre în penitenciar, având lipite pe corpul său pachete cu droguri.

Pisica a fost văzută de gardienii penitenciarului. FOTO: X @FirstSourceNew
Pisica a fost văzută de gardienii penitenciarului. FOTO: X @FirstSourceNew

Incidentul bizar a avut loc în unitatea de detenție Pococí, din nord-estul țării, relatează Corriere della Sera.

Felina purta în jurul corpului două pachete atent împachetate în tifon și bandă adezivă, conținând în total 300 de grame de droguri: 235,65 grame de marijuana, 67,76 grame de cocaină pură și două coli de hârtie de țigară.

Un ofițer al închisorii a observat pisica într-o zonă verde din apropierea penitenciarului și a alertat imediat colegii. Gardienii au reușit să captureze felina și să îndepărteze pachetele, prevenind astfel livrarea drogurilor către destinatarul final.

Ministerul Justiției din Costa Rica a publicat un videoclip cu momentul capturii, imaginile devenind rapid virale pe rețelele de socializare.

După incident, pisica a fost predată Serviciului Național de Sănătate Animală pentru controale medicale, în timp ce drogurile au fost confiscate de autorități. Potrivit oficialilor, felina a fost eliberată ulterior.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite