Hitler şi Frankestein, parlamentari în India | adevarul.ro

Hitler şi Frankestein, parlamentari în India

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Numele unor politicieni indieni - între ridicol, polemică şi satiră - sunt o dovadă a lipsei de cultură din comunităţile lor, scrie ziarul spaniol "La Vanguardia". La sfârşitul

Numele unor politicieni indieni - între ridicol, polemică şi satiră - sunt o dovadă a lipsei de cultură din comunităţile lor, scrie ziarul spaniol "La Vanguardia".

La sfârşitul săptămânii trecute, Hitler şi Frankestein şi-au reînnoit mandatele de parlamentari în micul stat tribal Meghalaya. Este vorba, de fapt, de Adolf Lu Hitler Marak, care poartă numele şi prenumele dictatorului nazist, şi de Frankestein Momin, înzestrat cu un prenume ce duce cu gândul la monstrul din romanul omonim al scriitoarei britanice Mary Shelley. Însă Momin este un politician respectat, căruia concetăţenii i-au încredinţat educaţia copiilor lor în calitate de ministru al învăţământului.

La alegerile pentru parlamentul din Meghalaya, Frankenstein şi Hitler au concurat cu rivali politici cu nume la fel de stranii: Morning Star, Moonlight, Darling, Britainwar sau Bombersingh.


Candidatul Ulysses a beneficiat de sprijinul a patru surori: England, Switzerland, New Zealand şi Finland. Este posibil ca triburile din Meghalaya - kasi, garo, şi yaintia - să aprecieze foarte mult râsul, mai comentează "La Vanguardia".


Cotidianul spaniol informează că un alt "monstru politic" la putere în India este M.K. Stalin, fost ministru în Madras şi actual ministru al Dezvoltării Rurale în statul indian Tamil Nandu, care a fost botezat astfel deoarece s-a născut în anul morţii lui Stalin.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite