Gaddafi avea o pasiune secretă pentru Condoleezza Rice. Colecţiona fotografii cu secretarul de stat
0Rebelii au găsit în reşedinţa lui Gaddafi albume cu poze de aproape ale mulatrei. "Ghidul revoluţiei libiene" o admira pe mulatră, în ciuda faptului că mult timp cele două state întrerupseseră relaţiile diplomatice.
Rebelii libieni care au devalizat reşedinţa oficială a lui Gaddafi au găsit mai multe albume de fotografii doar cu imagini ale Condoleezzei Rice, fostul secretar de stat american din era Bush, scrie MSNBC, care a şi obţinut fotografiile. Multe din ele sunt făcute de aproape, iar în altele apare lângă ea, cu un zâmbet larg, chiar...Muammar Gaddafi.
"Ghidul revoluţiei libiene" s-a exprimat de mai multe ori admirativ la adresa fostului oficial american, cu care s-a şi întâlnnit de mai multe ori. Rice a vizitat Libia în 2008, în scurtul răstimp cât reputaţia internaţională a lui Gaddafi fusese restabilită şi când Washingtonul reluase relaţiile diplomatice cu fostul său inamic. În timpul şederii sale la Tripoli, Condi Rice a fost invitată la o cină ce s-a prelungit până târziu în noapte, în compania lui Gaddafi. "Faţa lui s-a luminat pur şi simplu când a văzut-o pe Rice", scria, la acea vreme, jurnalistul de la Washington Post care o însoţea în deplasare.
Pe măsura impresiei pe care i-o făcuse, Gaddafi i-a dăruit invitatei un inel cu diamante, în valoare de 212.000 de dolari. Fireşte, Condi Rice a trebuit să îl declare şi să renunţe la el, conform legii.

Foto: photoblog.msnbc.msn.com
"Leezza, Leezza, Leezza"
Liderul libian nu şi-a ascuns niciodată admiraţia, nici măcar în public. În 2007, într-un interviu pentru Al Jazeera, el declara: "O sprijin pe draga mea femeie africană neagră.O admir şi sunt mândru de felul în care se repliază şi dă ordine liderilor arabi... Leezza, Leezza, Leezza...O iubesc cu adevărat, o admir şi sunt mândru de ea pentru că este o negresă cu origini africane".
Condoleezza Rice îşi scrie în prezent memoriile, în care va pune accent pe anii petrecuţi în administraţia lui George W. Bush. Nu este încă sigur dacă memoriile vor conţine şi detalii despre întâlnirea cu Gaddafi.