Fotografii şi videoclipuri ale masacrului de la Tadamon, în Siria, din 2013, analizate de justiţia franceză

0
0
Foto Captură video Twitter
Foto Captură video Twitter

Fotografii şi înregistrări video ale unor atrocităţi atribuite regimului sirian al lui Bashar al-Assad, la At Tadamon, la periferia Damascului, în 2013, trimise Ministerului francez de Externe, sunt exploatate de către Parchetul Naţional francez Antiterorist, anunţă PNAT, relatează AFP.

Quai d'Orsay anunţa vineri, într-o conferinţă de presă, că a primit ”o documentaţie importantă cu privire la posibile crime comise de către forţe ale regimului sirian”.

”Aceste documente, foarte multe forografii şi videouri, arată atrocităţi comise de către forţe de ordine proregim în masacrul de la Tadamon, la Damasc, în 2013. Câteva zeci de civili au fost ucişi în aceste atrocităţi”, acuza diplomaţia franceză.

Aceste elemente au fost colectate printr-o ”muncă hotărtă a mai multor apărători ai drepturilor omului”, preciza ministerul, salutându-le ”curajul”.

Potrivit Quai d'Orsay, ”aceste presupuse fapte sunt suscepibile să constituie cele mai grave crime internaţionale, crime împotriva umanităţii şi crime de război”, cu privire la care justiţia franceză dispune de o competenţă universală.

Aceste fişiere au fost transmise PNAT, în baza Articolului 40 al Codului Procedurii Penale, care onbligă orice autoritate care are cunoştinţă de o crimă sau delict să le semnaleze justiţiei.

Aceste documente sunt exploatate în prezent în vederea stabilirii faptului dacă ”se integrează în anchete în curs sau dacă necesită deschiderea unei noi anchete”, anunţă PNAT.

Mai multe anchete preliminare şi proceduri judiciare cu privire la acuzaţii de atrocităţi atribuite regimului al-Assad sau unor grupări rebele se află în curs la Secţia Crime împotriva umjanităţii a Tribunalului Judiciar din Paris.

La sfârşitul lui aprilie, cotidianul britanic The Guardian şi New Lines Institute de la Washington au publicat articole şi înregistrări video care dezvăluiau execuţia a zeci de persoane de către forţe ale regimului la al-Tadamon.

Într-una dintre înregistrările video, filmată în aprilie 2013, un membru al forţelor regimului sirian, în ţinută militară, le ordonă unor bărbaţi, legaţi la ochi şi la mâini, că alege către o groapă comună.

Bărbaţii sunt executaţi unul câte unul şi cad în groapă.

Corpurile sunt, apoi, incinerate.

”După un deceniu de crime comise împotriva poporului sirian, Franţa rămâne complet mobilizată pentru ca cei care se fac vinovaţi să dea socoteală pentru faptele lor în faţa justiţiei”, subliniază Quai d'Orsay, care consideră că ”lupta împotriva impunităţii este o problemă de dreptate faţă de victime” şi ”o condiţie esenţială în construirea unei păci durabile în Siria”.

Războiul civil din Siria s-a soldat, începând din 2011, când a izbucnit, cu o jumătate de milion de morţi şi milioane de deplasaţi şi refugiaţi.

Mai multe - În lume

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite