FOTO VIDEO Echipamentul armatei nord-coreene, testat de însuşi liderul Kim Jong-un

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kim Jong-un, la bordul unuia dintre avioanele de luptă ale Armatei Poporului. FOTO AFP/Getty Imeas
Kim Jong-un, la bordul unuia dintre avioanele de luptă ale Armatei Poporului. FOTO AFP/Getty Imeas

Liderul suprem al Coreei de Nord Kim Jong-un a făcut în ultimele săptămâni mai multe vizite la bazele militare aeriene ale Armatei Poporului, presa locală dezvăluind o serie de fotografii şi filmări nemaivăzute până acum, oferind totodată primele dovezi ale existenţei unui „Air Force One” personal al liderului de la Phenian.

Kim ar fi inspectat Unitatea de Forţă Antiaeriană 447 a Armatei Poporului, despre care se crede că se află în centrul provinciei Pyongan de Sud, potrivit presei sud-coreene. Liderul nord-coreean ar fi vizitat sala de antrenamente de zbor şi a urmărit soldaţii în timp ce se efectuau exerciţii de rutină, a transmis agenţia nord-coreeană KCNA.

„Este nevoie să intensificăm pregătirile pentru a avea mai puţină vărsare de sânge în bătălii”, a declarat Kim după încheierea turului său, subliniind că misiunile de pregătire a luptelor aeriene trebuie sporite, indiferent de condiţii.

Aceste vizite sugerează determinarea Phenianului de a continua schimbul dur de replici cu Seulul, între cele două ţări vecine existând de-a lungul anilor nenumărate ameninţări cu război, în special dinspre nord înspre sud.

Echipamentul armatei nord-coreene testat de însuşi liderul Kim Jong-un FOTO AFP

Liderul suprem nord-coreean oferă sfaturi militarilor pregătiţi cu pixuri şi carneţele.

La începutul acestei săptămâni presa nord-coreeană, controlată de puterea centrală de la Phenian, a publicat pentru prima dată imagini cu ceea ce pare a fi avionul personal al liderului suprem, supranumit „Air Force One” al Coreei de Nord. Aeronava este de fabricaţie rusă, un IL-62 care poartă numele oficial al Coreei de Nord, steagul naţional, iar pe coada avionului o stea – simbolul lui Kim, potrivit ziarului sud-coreean online „Chonsun”.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite