Fostul şef al serviciilor secrete din Venezuela, în închisoare în Spania, pe fondul unei cereri de extrădare din partea SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hugo Carvajal FOTO EPA-EFE
Hugo Carvajal FOTO EPA-EFE

Hugo Carvajal, fostul şef al serviciilor secrete militare din Venezuela despre care Washingtonul consideră că are informaţii valoroase despre preşedintele Nicolas Maduro, a fost trimis la închisoare sâmbătă de către Curtea Supremă a Spaniei, pe fondul unei cereri de extrădare a SUA, a informat un purtător de cuvânt al instituţiei, scrie Reuters.

Carvajal, un fost general şi aliat apropiat al fostului preşedinte venezuelean Hugo Chavez, a fost arestat de poliţia spaniolă vineri în baza unui mandat de arestare american pentru trafic de droguri.

După arestarea lui Carvajal, Statele Unite au numit vineri posibila sa colaborare ca o potenţială lovitură împotriva lui Maduro.

La audieri, Carvajal a negat că ar avea vreo legătură cu traficul de droguri sau cu gruparea rebelă FARC şi a criticat posibil sa extrădare către SUA.

Carvajal va contesta cererea de extrădare a SUA argumentând că familia sa locuieşte în Spania.

Caravajal a părăsit Venezuela acum o lună, călătorind pe mare timp de 16 ore până în Republica Dominicană, de unde a luat un avion către Madrid.

Statele Unite trebuie să facă oficială acum cererea de extrădare, care va fi analizată de Curtea Supremă a Spaniei.

Departamentul Justiţiei din SUA a informat vineri că a cerut extrădarea lui Carvajal în baza unor capete de acuzare privind trafic de cocaină din 2011.

Carvajal a fost ţinta unor sancţiuni ale guvernului american în 2008 pentru că a ajutat la traficul de droguri efectuat de gruparea rebelă FARC.

Carvajal l-a denunţat pe Maduro în februarie şi şi-a exprimat susţinerea faţă de liderul opoziţiei Juan Guaido.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite