Fost general NATO: Afganistanul va avea nevoie de mai mulţi soldaţi americani după 2014
0Un fost comandant al forţelor NATO în Afganistan este de părere, într-un raport dat publicităţii vineri, că Statele Unite ar trebui să lase în Afganistan, după 2014 ,mai mulţi soldaţi decât este prevăzut, pentru a ajuta această ţară să îşi construiască armata.
În acest raport, generalul în retragere John Allen, care a condus forţele NATO în Afganistan timp de un an şi jumătate, se pronunţă în favoarea unei „forţe de transmisie“ alcătuită din soldaţi americani pentru o durată de până la trei ani.
NATO a stabilit pentru sfârşitul lui 2014 retragerea forţei sale internaţionale din Afganistan, care numără aproximativ 100.000 de soldaţi.
Washingtonul, care contribuie cu două treimi, şi-a făcut cunoscută intenţia de a menţine soldaţi americani pe teritoriul afgan după această dată, cu condiţia ca autorităţile de la Kabul să le acorde imunitate juridică.
Înainte de a-şi părăsi postul în februarie, John Allen a recomandat să fie lăsaţi 13.600 de soldaţi americani în Afganistan după 2014.
„Pentru doi sau trei ani după 2014, Statele Unite ar putea să aibă nevoie de un contingent suplimentar de mai multe mii de persoane pentru a îi ajuta pe afgani să îşi pună la punct forţa lor aeriană, forţele pentru operaţiunile speciale şi un anumit număr în celelalte sectoare - medical, deminare, informaţii“, se menţionează în documentul amintit.
Raportul mai cere administraţiei SUA să anunţe „cât mai repede“ numărul soldaţilor pe care intenţionează să îi lase în Afganistan după 2014, pentru a risipi temerile unora dintre locuitorii de acolo care şi-au exprimat îngrijorarea că Statele Unite vor părăsi complet ţara.