Flotă aviatică europeană de transport militar

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ţările din UE au decis să examineze posibilitatea de a înfiinţa o flotă de avioane pentru transport militar, pentru a pune capăt lipsei de mijloace care a dus la întârzierea trimiterii

Ţările din UE au decis să examineze posibilitatea de a înfiinţa o flotă de avioane pentru transport militar, pentru a pune capăt lipsei de mijloace care a dus la întârzierea trimiterii forţei europene în Ciad, relatează AFP. Potrivit unui comunicat al Agenţiei pentru Apărare Europeană (EDA), flota va fi bazată pe proprietatea comună a Airbus A400 M, care să fie administrată de mai multe guverne.

Programul avionului de transport A400 M, lansat de şapte ţări în mai 2003, a fost întârziat, însă primul zbor este programat pentru această vară. Contractul, în valoare de 20 miliarde de euro, pentru 180 de avioane, a fost semnat cu Airbus de către Agenţia europeană OCCAR (Organizaţia comună pentru cooperare în domeniul armamentului). Germania a comandat 60 de avioane, Franţa - 50, Spania - 27, Marea Britanie - 25, Turcia - 10, Belgia - 7 şi Luxemburg - 1.

Ţările UE au mai decis şi acceptarea propunerii Marii Britanii privind "schimbul de informaţii cu privire la elicopterele disponibile" pentru a "facilita cooperarea dintre cei care au modele identice de elicoptere, în cadrul viitoarelor operaţiuni europene". Este vorba despre "a face faţă lipsei avioanelor de transport şi elicopterelor, care afectează operaţiunile de gestionare a crizelor aflate deja pe teren sau pe cele viitoare", potrivit comunicatului.

"Pentru ţările care au mijloace bugetare reduse, această flotă ar permite îndeplinirea unor obiective strategice, aflate în mod normal în afara posibilităţilor lor, iar pentru ţările cu bugete mai mari, ar servi la sporirea eficienţei investiţiilor", a declarat directorul EDA, Alexander Wies. "Operaţiunile UE, precum cele efectuate în Ciad sau în Republica Centrafricană, şi cele ale NATO,

în Afganistan, au fost afectate de numărul insuficient de elicoptere", potrivit comunicatului EDA. NATO a fost nevoită să închirieze circa 20 de elicoptere de transport de la o companie privată pentru operaţiunile
din Afganistan, iar EUFOR Ciad-RCA nu a putut fi lansată la timp, după patru luni de discuţii între europeni pentru găsirea numărului de elicoptere şi avioane de transport necesare.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite