Explozie şi focuri de armă lângă un hotel din Afganistan locuit de afaceriști chinezi VIDEO
0Explozia şi focurile de armă s-au auzite luni după-amiază, , în capitala Afganistanului și nu se cunoaște deocamdată dacă s-au înregistrat victime.
"A fost o explozie foarte puternică şi apoi multe focuri de armă", a declarat un martor pentru AFP.
Media locale au raportat la rândul lor informaţii similare.
Responsabili în domeniul securităţii nu au fost disponibili deocamdată pentru a comenta asupra exploziei, care a avut loc în cartierul Shahr-e-naw, una dintre principalele zone comerciale ale capitalei afgane.

În acest cartier se află hotelul Longan din Kabul, un complex cu mai multe etaje apreciat de oameni de afaceri chinezi, care vin în număr tot mai mare în Afganistan după ce talibanii au revenit la putere.
Beijingul nu a recunoscut în mod oficial guvernul taliban, însă China, care are o frontieră comună de 76 de kilometri cu Afganistanul, este una dintre ţările care au menţinut aici o prezenţă diplomatică.
Beijingul nutreşte de mai multă vreme temerea că Afganistanul ar putea deveni un punct de pornire pentru minoritatea uigură care vine din extrem de sensibila regiune chineză frontalieră Xinjiang.
Talibanii au promis că Afganistanul nu va fi utilizat drept bază de militanţii uiguri. În schimb, China le-a oferit susţinere economică şi investiţii pentru reconstrucţia ţării.
Menţinerea stabilităţii în Afganistan, după 20 de ani de război cu americanii şi forţele NATO, este principala preocupare a Beijingului, care caută să îşi securizeze frontierele şi investiţiile strategice în Pakistan, vecinul comun al celor două ţări.
De asemenea, talibanii contează pe China pentru a transforma unul dintre cele mai mari zăcăminte de cupru din lume în uzină minieră, o exploatare care ar fi preţioasă pentru redresarea Afganistanului, în căutare de bani şi lovit de sancţiuni economice internaţionale.
Chiar dacă ea deţine drepturile asupra unor mari proiecte în Afganistan, inclusiv asupra minei de cupru din Mes Aynak, în provincia Logar (est), China nu a făcut să avanseze niciunul dintre aceste proiecte.
Talibanii afirmă că au îmbunătăţit securitatea în ţară după ce au revenit la putere în august 2021, însă numeroase atentate cu bombă au fost comise în ultimele luni, revendicate în general de ramura locală a grupării jihadiste Stat Islamic (SI-K).
Nu este pentru prima dată când sunt vizaţi cetăţeni străini. Pe 2 decembrie, un agent de securitate a fost rănit cu focuri de armă trase asupra ambasadei Pakistanului la Kabul. Gruparea SI a revendicat atacul, confirmând că a fost vizat şeful misiunii.
De asemenea, doi angajaţi ai ambasadei ruse la Kabul şi patru afgani au fost răniţi pe 5 septembrie lângă clădire, într-un atentat sinucigaş revendicat tot de EI-K. Acela a fost primul atac împotriva unei reprezentanţe diplomatice după revenirea talibanilor la putere.