Epidemia Ebola continuă: zeci de noi cazuri s-au înregistrat în vestul Africii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părea că numărul celor infectaţi cu Ebola se află în scădere, însă acum oficialii spun că au apărut zeci de noi cazuri, doar luna aceasta, informează CNN.

Săptămâna trecută au fost înregistrate 31 de noi cazuri de Ebola, în zone din Guineea şi Sierra Leone, anunţă Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). La începutul acestei săptămâni, au fost înregistrate alte 14 cazuri.

Ultimele cifre privind epidemia de Ebola marchează cea de-a doua săptămână de creştere a cazurilor din vestul Africii. Investigatorii lucrează acum să depisteze cum au fost infectate ultimele persoane, spune OMS.

Epidemia nu s-a încheiat, iar răspunsul în faţa ei trebuie susţinut până când vom înregistra zero cazuri în regiune şi vom fi capabili să păstrăm acest număr timp de câteva luni“, se arată într-un comunicat al Misiunii ONU privind răspunsul de urgenţă în cazul Ebola.

Luna trecută, oficialii din OMS a declarat Liberia scăpată de epidemie, dar chiar în timp ce se sărbătorea acest fapt, oficialii avertizau că epidemiile din Guineea şi Sierra Leone riscă să readucă virusul înapoi în Liberia, unde peste 4.000 de oameni au decedat din cauza acestei boli.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite