Eliminarea liderilor Hamas din Qatar ar deschide calea spre eliberarea ostaticilor și încetarea războiului din Gaza, spune Netanyahu
0Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că eliminarea liderilor Hamas aflați în Qatar ar îndepărta principalul obstacol din calea eliberării ostaticilor și a încheierii războiului din Gaza.

Israel a vizat conducerea Hamas din Doha prin lovituri aeriene condamnate de autoritățile din Qatar, care găzduiseră anterior runde de negocieri pentru pace. În atac au murit cinci membri Hamas, inclusiv fiul liderului din Gaza, Khalil al-Hayya, însă echipa de negociere și conducerea de vârf au supraviețuit.
Qatar a anunțat, de asemenea, decesul unui membru al forțelor sale de securitate internă, relatează Reuters.
„Șefilor teroriști ai Hamas din Qatar nu le pasă de oamenii din Gaza. Ei au blocat toate încercările de încetare a foculi pentru a prelungi războiul la nesfârșit”, a scris Netanyahu pe platforma X.
De partea cealaltă, Hamas a catalogat atacul de la Doha drept o tentativă a Israelului de a sabota negocierile pentru un armistițiu și a subliniat că nu își schimbă condițiile pentru încetarea războiului din Gaza.
Israel cere eliberarea tuturor ostaticilor din Gaza și dezarmarea grupării, în timp ce Hamas susține că nu va elibera ostaticii fără un acord care să pună capăt conflictului și că nu va renunța la arme până când palestinienii nu vor avea un stat independent.

















































