Egipt: Sentinţa de condamnare la închisoare pe viaţă a fostului preşedinte Mohamed Morsi a fost revocată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mohamed Morsi, fost preşedinte al Egiptului Foto: EPA
Mohamed Morsi, fost preşedinte al Egiptului Foto: EPA

Curtea de Casaţie a Egiptului a revocat marţi sentinţa de condamnare pe viaţă a preşedintelui destituit Mohamed Morsi, provenit din Frăţia Musulmană, şi a ordonat rejudecarea cazului legat de acuzaţii de spionaj în favoarea grupării palestiniene Hamas, transmite Reuters.

Instanţa a revocat săptămâna trecută condamnarea la moarte pronunţată împotriva lui Morsi într-un caz separat, ceea ce înseamnă că el nu mai riscă execuţia. 

    

Ales democratic după revolta din 2011, Morsi a fost răsturnat de la putere la mijlocul anului 2013 de Abdel Fattah al-Sisi, după proteste în masă faţă de conducerea sa, iar apoi a fost arestat. 

    

Totuşi, el rămâne în închisoare pentru o condamnare separată. 

Morsi a fost unul dintre cei 22 de înalţi oficiali şi susţinători ai Frăţiei Musulmane condamnaţi anul trecut pentru spionaj în favoarea grupării islamiste Hamas cu care Frăţia are legături. 

    

Hotărârea de marţi a Curţii de Casaţie revocă toate condamnările în acest caz, inclusiv condamnarea la închisoare pe viaţă a lui Mohamed Badie, Ghidul General al Frăţiei Musulmane, şi a altor 15 persoane. 

    

După înlăturarea lui Morsi şi câştigarea alegerilor prezidenţiale organizate în anul ce a urmat, al-Sisi, un fost general, a zdrobit disidenţa.

Forţele de securitate au ucis sute de susţinători ai lui Morsi într-o singură zi în 2013, într-unul dintre cele mai sângeroase incidente din istoria modernă a ţării. 

   

De atunci, mii de susţinători ai Frăţiei Musulmane au fost arestaţi, iar sute au fost condamnaţi la moarte sau la ani grei de închisoare în procese în masă condamnate de grupurile pentru drepturile omului ca fiind motivate politic. 

    

De cealaltă parte, Guvernul egiptean afirmă că nu intervine în activitatea sistemului judiciar.

Executivul consideră Frăţia, cea mai veche mişcare islamistă în Egipt, drept o grupare teroristă, în timp ce Frăţia susţine că este angajată în activism paşnic.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite