Egipt: Militarii au eşuat

În Egipt, derularea fără incidente a celei de-a doua faze a alegerilor legislative nu trebuie să producă iluzii. Ţara stă pe un vulcan. Chiar dacă Piaţa Tahrir a fost redeschisă circulaţiei, ciocnirile între revoluţionari şi forţele de securitate pot reîncepe în orice secundă. 

În timpul ultimelor înfruntări, la sfârşitul lui noiembrie (42 de morţi), apoi la mijlocul lui decembrie (17 morţi), o scânteie a fost suficientă pentru a transforma centrul capitalei într-un câmp de bătălie şi pentru a paraliza o bună parte din activitatea economică din Cairo. La cel mai mărunt abuz al forţelor de ordine, revoltaţii din Tahrir, exasperaţi de trei decenii de tiranie poliţienească, nu vor ezita să coboare din nou în stradă.

Putem vorbi la nesfârşit de acest nou avatar al revoluţiei egiptene şi să deplângem că valul euforic din ianuarie are tendinţa să se transforme în lupte de stradă autodistructive şi puseuri narcisiste pe Twitter. Putem critica tendinţele anarhiste, uneori chiar nihiliste ale câtorva manifestanţi. Rămâne totuşi un adevăr imposibil de negat. Consiliul suprem al forţelor armate, care guvernează ţara după demisia lui Hosni Mubarak, a demonstrat până unde i se întinde autoritatea. După protestul copţilor pe care l-a strivit pe 9 octombrie, la propriu, sub şenilele blindatelor, după asaltul dat pe 16 decembrie asupra protestatarilor din faţa sediului guvernului, punctat de agresarea unei protestatare pe jumătate dezbrăcate, militarii şi-au pierdut o parte din credibilitate şi legitimitate.

Militarii au eşuat şi în stabilizarea economiei şi în pregătirea tranziţiei. La mai puţin de două săptămâmi distanţă de finalul legislativelor, nimeni nu ştie exact care vor fi prerogativele unui Parlament în care islamiştii vor dispune de o majoritate confortabilă.

Va avea armata un cuvânt de spus în ceea ce priveşte formarea guvernului şi redactarea Constituţiei? Generalii lasă să planeze asupra acestor două subiecte posibilitatea unei intervenţii veşnice a armatei în treburile noului Egipt. Armata trebuie deci să plece, şi încă repede. Menţinerea puterii sale până la data teoretică a alegerii preşedintelui, în iunie, e prea riscantă. Calendarul transferului de putere către civili trebuie devansat. Unii membri ai opoziţiei au propus chiar organizarea scrutinului prezidenţial pe 25 ianuarie, data primei aniversări a revoluţiei. Revoluţia egipteană nu se va termina până când suprastructura securitară a fostului regim Mubarak nu va fi dată la o parte din procesul decizional.